In urma cu cateva saptamani, lumea a fost lovita de un nou sindrom. Numele pe care acest sindrom, aceasta adevarata psihoza il poarta este Wikileaks. Initial, am pus pe site bannerul acestei oficine, pentru ca am fost revoltat de felul in care Guvernul Statelor Unite, 
actionand pur si simplu banditeste, a incercat sa inchida domeniul, atacand pe filiera providerului de hosting.
FOTO: ChicagoNow
Dar nu oricum, ci pur si simplu niste “hackeri de bine” au inceput ofensiva DoS asupra domeniului WikiLeaks.org, apoi Guvernul a venit la detinatorii DNS si le-a spus asa: mai baieti, nu mai tineti domeniul, ca aveti de suferit. Wikileaks era pe multe servere. Primul provider care a cedat la presiunile aceastea facute de Guvernul Statelor Unite a fost Amazon.
Felul in care au reactionat in intreaga lume cei care au inteles despre ce e vorba este meritoriu. Cred ca in acest moment Wikileaks este pe vreo 15.000 de adrese de DNS. Nu sunt de acord cu atacurile informatice, le dezaprob, dar PayPal si ceilalti si-au meritat-o. Ti-a dat omul un ban gramada sa il dai cuiva? Las-o moarta, frate, fa plata, daca asta ti-e meseria! Ori, daca a devenit prea periculoasa, lasa-te de ea.
Pe de alta parte, nu as numi reactia hackerilor chiar “actiune cetateneasca”. Multi dintre ei actioneaza dintr-un soi de amestec de teribilism cu trendy action. Altii au un soi de constiinta civica, pe care o poti defini cu greu. Una peste alta, nu mi se pare normal ca X site sa fie banat in acest fel, cand tu, banatorul lui peste, zici ca administrezi cea mai grozava democratie din lume.
Daca administrezi o democratie si incerci sa o impui in intreaga lume, pai comporta-te si cu Wikileaks, si cu Assange tot ca un democrat, nu ca Mafia Rusa fara mitraliere cu teava taiata.
Pe de alta parte, Internetul asta e o chestie libera si independenta din anul 1996, de la declaratia lui de independenta incoace, iar cenzura de stat nu este buna, orice mi-ar spune oricine. De aceea, timp de vreo saptamana bannerul Wikileaks a stat pe website-ul meu.
De Ghita Contra. Voi explica acum de ce am scos ulterior bannerul Wikileaks: pentru ca orice lucru bun, care are si componente negative, trebuie sa se sfarseasca.
O infractiune parajurnalistica
Din punct de vedere jurnalistic, ceea ce face Wikileaks (furnizarea catre un public larg, complet neinstruit, de documente scrise in limbaj diplomatic, semicriptic), este un lucru pentru care, in alte timpuri, acum vreo zece ani, un jurnalist ar fi fost exclus din breasla fara nici un fel de discutie prelabila.
Mai clar de atat, intr-un limbaj sintetic, nu pot sa o exprim. O sa explic acum ce vreau sa spun cu aceasta, astfel incat sa inteleaga si neprofesionistii in ale jurnalismului.
Pe vremea cand puricii se potcoveau cu potcoave de sapte ocale, Zoso inca purta la gat un breloc in forma de suzeta, atunci cand nu tragea lapte praf condensat pe guritza, iar CT Popescu ii declara lui Gabi Rusu, pe TVR 2, ca este un betiv care pentru o vreme e treaz, dar isi va reveni, documentele sensibile obtinute de jurnalisti nu erau date publicitatii nici alandala, nici integral si in nici un caz nu erau facute publice pe strazi, prin scari de blocuri si nu erau multiplicate in milioane de exemplare, sa intre in casele oamenilor.
Fragmente din aceste documente erau reproduse de jurnalisti pe editiile de print ale publicatiilor cotidiene si saptamanale, care actionau responsabil. De exemplu, este iresponsabil sa dai un document unde apar adresele exacte ale unor demnitari, pentru ca acestia sunt, din acel moment, oricat ar fi ei de corupti, in pericol. Si solutia nu este sa-i dai cu ranga-n cap cand iese din casa, ci sa-l anchetezi cu procurorii.
La inceputul erei Internetului, in intreaga lume occidentala si, in mica masura, chiar si in Romania, paginile de Internet ale publicatiilor dadeau cititorilor posibilitatea sa deguste, ca garnitura la investigatiile de presa, documente in facsimil in copie electronica, bine scuturate de toate informatiile sensibile.
Existau tipi angajati de redactiile serioase, care lucrasera anterior in servicii secrete, care asigurau clasificarea informatiilor sensibile. Nu glumesc, este un lucru foarte important. De exemplu, daca Wikileaks ar fi fost o institutie de presa electronica responsabila, nu ar fi dat niciodata o harta cu punctele strategice ale Statelor Unite de pe glob.
Indiferent daca teoristii astia exista cu adevarat sau sunt toti autoteroristi, inventati de SUA ca sa capseze mai usor Patriot Act si sa-si impuna presupusa hegemonie pe mapamond. Asa ceva nu se face si nu cred ca exista om intreg la cap pe lumea asta care sa aiba certitudinea ca astfel nu a pus in pericol securitatea unui stat.
Partial color, eu cred ca lucrurile stau asemanator cu CableGate: exista, repet, pentru a fi foarte clar inteles, informatii sensibile care nu trebuie sa fie cunoscute de public, mai multe decat cele clasificate de echipa Wikileaks.
Pe de alta parte, exista o nevoie acuta in lume de a elimina ipocrizia din relatiile internationale, ori mai bine zis de a o face sa fie revelata opiniei publica in intreaga ei abjectie reprobabila. De ce sa aflam ceea ce ne intereseaza cu adevarat peste 50 de ani, cand oricum nu vom mai putea sa facem nimic, pentru ca azi autorii abjectiilor se prevaleaza de faptul ca ele ar fi secrete de stat?
Normal este sa aflam acum, de exemplu, cum si de catre cine a fost asasinat JFK, cred eu. Din acest punct de vedere, actiunea Wikileaks e buna. Eu sunt insa convins ca diplomatia de pe mapamond stia de mult timp ca Berlusconi si Sarkozy sunt innebuniti dupa funduri de femei si nu avea nevoie de Wikileaks ca sa o afle.
Nu sunt convins insa ca opinia publica era la fel de bine informata asupra acestui lucru. Aceasta insa nu este indeajuns. Nu este cel mai important lucru sa stii ca alesii natiunii au astfel de patimi. A afla insa de la Wikileaks, de exemplu, ca un demnitar este, poate, corupt ori ca alt demnitar este, eventual, mentorul unui cartel mafiot, sunt lucruri de interes public.
Ce ma intereseaza si ce nu
Dar Wikileaks ar trebui, in opinia mea, sa scrie articole, anchete, investigatii de presa, nu sa publice documente blembe, tampe, oarbe, care contin informatia aceasta in forma bruta, pe care fiecare organ de presa, in functie de interesele politice din spate, le suceste dupa interesele aflate in backgroundul sau.
Contraargumentul care mi se va aduce suna astfel: daca avea un asemenea portofoliu de documente secrete si nu le publica repede, crezi ca azi ar mai fi in viata Assange? Raspunsul meu este: ok, daca o treaba facuta profesionist, la un asemenea nivel, este mai mare decat tine, nu te baga.
Nu ma intereseaza deloc si nu este treaba mea sa stiu ce mananca la pranz Carl Bildt, ori ce marca de lenjerie intima poarta Angela Merkel, oricat de intens tresalta la astfel de informatii jumbralishtii conculimbrishti de la The Can-Can, Sun sau Libertatea Today.
Nu este treaba mea, dar din cu totul alte motivatii, sa stiu care sunt locatiile focoaselor nucleare rusesti sau americane, dar este treaba mea sa stiu daca un responsabil de stat vrea sa invadeze economic Bucurestiul, punandu-si la treaba oamenii.
A, ca exista site-uri ca Wikileaks, care dau o lovitura grea presei si jurnalistilor , acesta este un fapt grav si nu stiu cum se poate altfel combate decat cu o presa de calitate in replica. Una pe care, cel putin in Romania, nu o vad manifestandu-se.
Cred ca Wikileaks a aparut dintr-un motiv asemanator cu acela pentru care in Romania a proliferat, in ultimul deceniu, Fenomenul Armaghedon: decaderea presei de investigatie a dus la crearea unui portofoliu imens de subiecte nescrise de catre jurnalistii de profil.
Ei si sursele lor sau potentialele lor surse au inceput sa sifoneze informatii spre public prin alte metode. In Romania, a mers cu armaghedoane. Niciodata occidentalul nu ar fi pus probabil botul la asa ceva si a fost nevoie de banci de documente in format electronic. Intr-un fel, la fel de rau pentru presa.
Omul normal, neinitiat in bucataria jurnalismului ca meserie, nu are timp, nici chef si nici rabdare sa inteleaga ce am explicat mai sus, iar daca are, nu are ca sa discearna intre WikiLeaks si un site de jurnalism veritabil.
Cred ca de-abia s-a deschis Cutia Pandorei. Acum or sa apara 50 de astfel de site-uri, aservite tuturor intereselor politice si economice posibile, de n-o sa mai stii chiar deloc care este realitatea lumii in care traim. Si-asa suntem turmentati bine…