home MASS MEDIA PCCJ a dispus NUP faţă de liderul FRJ MediaSind, Cristi Godinac

PCCJ a dispus NUP faţă de liderul FRJ MediaSind, Cristi Godinac

Share

În urma plângerii penale formulate în luna noiembrie 2011 de directorul Agerpres, Ioan Roşca, împotriva liderului Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti şi al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a comunicat, prin procuror şef de secţie Valentin Horia Şelaru, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul penal nr. 1170/P/2011.

Jasmine
trandafiri galbeni, spre consolarea domnului Ioan Roşca, mare iubitor al celor roşii

Prin Rezoluţia cu numărul 844/C2/2011 din 10 noiembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus preluarea dosarului privind plângerea formulată de către Agenţia Naţională de Presă Agerpres, prin reprezentantul său, directorul general Ioan Roşca, împotriva liderului Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, Cristinel Godinac, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea efectuării şi finalizării cercetării penale cu celeritate:

În fapt, directorul general al Agerpres, numitul Ioan Roşca, a formulat o plângere penală împotriva liderului Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, Cristinel Godinac, care în diverse ocazii a adresat avertismente sau ameninţări şi acţiuni de şantaj.

Prin intermediul website-urilor www.mediasind.ro şi www.stareapresei.ro, au fost lansate o serie de afirmaţii defăimătoare şi acuzaţii nefondate la adresa conducerii Agerpres, de natură să afecteze grav imaginea Agenţiei Naţionale de Presă.

Toate aceste materiale au fost afişate din dispoziţia liderului de sindical, pe coloanele din faţa Casei Presei, la intrarea în instituţie. De asemenea, o parte din aceste afirmaţii calomniatoare au fost publicate şi în numărul din data de 25 iulie 2011 al ziarului Tricolorul, editat sub conducerea lui Corneliu Vadim Tudor

, se arată în Rezoluţia procurorului Lidia Daniela Ghindar.

În urma cercetărilor şi a audierii directorului general, Parchetul a constatat următoarele:

Neînceperea urmăririi penale faţă de Cristinel Godinac, reprezentant al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi şantaj, prevăzute de art. 193 şi 194 Cod penal, deoarece fapta nu există şi pentru comiterea infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art.205 şi 206 Cod penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Ancheta şi rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă faptul că deciziile directorului general interimar al Agerpres, Ioan Roşca, adoptate împotriva propriilor angajaţi şi a organizaţiei sindicale, nu sunt decât acţiuni de intimidare şi de hărţuire a celor care au curajul să se împotrivească ilegalităţilor şi abuzurilor actualei administraţii.

Aşa cum a anunţat în mai multe rânduri, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, susţinută de către Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, va continua demersurile, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, pentru ca şi angajaţilor agenţiei publice de presă să le fie respectate drepturile şi demnitatea, la fel ca în cazul celorlalţi colegi din mass-media.

Departament Comunicare FRJ MediaSind

Citeşte şi
Cozmin Guşă a confirmat că s-a înscris în PSD. Argumentele sale sunt o preluare grosieră
Cozmin Gușă, patronul Realitatea TV, s-a înscris în PSD, revenind în partidul în care a
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a depus astăzi, 28 octombrie 2019, o cerere de chemare
Enervat ca a fost catalogat de Alina Mungiu-Pippidi drept unealta a SRI, Cristian Tudor Popescu
Incisiva Cătălina Porumbel de la Antena 3 nu este oareşcine-n drum, ci mult, mult mai
Laura Codruţa Kovesi i-a trimis o notificare lui Mihai Gâdea, directorul Antena 3, pentru a
Realizatoarea tv de la Antena 3, Alessandra Stoicescu, şi-a botezat copilul într-o companie puternic marcată
Ionuţ Cristache ţine să ne îngreţoşeze toată campania electorală cu emisiunile sale pline de avantajări
Nicoleta Savin, ultima realizatoare de emisiuni de la Nasul TV, a anuntat ca paraseste si
După doi ani și multă muncă, proiectul Managing change in media, organizat de către Federația
Share