home CORUPTIE, POLITICA Partidele politice trebuie să se reformeze sau vor pierde tot

Partidele politice trebuie să se reformeze sau vor pierde tot

Share

Partidele politice din România trebuie să se reformeze sau dacă nu o vor face vor pierde tot. Este mesajul pe care l-au trasmis în aceste zile, fără putinţă de tăgadă, protestele #REZIST.

Iulian Uţă: Deţin marca #REZIST. Am aflat că PSD voia să o confişte

Dincolo de complexul de factori ai momentului, precum componenta corupţiei, lucrurile sunt şi mai complicate. Partidele din România nu sunt adaptate la vremurile în care deja am intrat.

În acest ciclu electoral, marile partide de azi pot deveni partide-balama sau pot să dispară, pur şi simplu. Ca PNŢCD. Ce vine în loc? Asta este o altă problemă. Singurul lucru pe care îl reuşeşte actualul establishment politic e să blocheze apariţia unor noi partide.

Dar vremurile când şmecheria aceasta ieftină ţinea încep să se apropie de sfârşit. Tropăie. Gata.

PSD, ancorat în trecut, filorus implicit, destructiv, cleptocrat

V-aţi lămurit cu PSD?

Acest partid nu are nici o şansă să se reformeze vreodată. Este convingerea noastră. Există unele filiale în care apar personalităţi sau persoane ce par racordate la alte valori. Ne referim de exemplu la cele ce s-au distanţat de iniţiativa OUG 13 a Cabinetului Grindeanu. Nu ştim însă exact dacă distanţarea e calcul politic cinic sau nevoie elementară de igienă.

Structura PSD în sine este ea însăşi toxică. Acest partid nu e partid politic, ci o reţea de mafii. Această reţea de mafii este centrul pulsatil de infectare a întregului sistem politic din România.

Lui îi cad pradă generaţii întregi de politicieni, tehnocraţi de viitor. Oameni care devin astfel forţă intelectuală irosită de România. Evident, ţara are nevoie de o forţă social-democrată europeană. Dar până când PSD nu va dispărea, aşa cum este acum, noi, românii, nu vom putea dormi liniştiţi. Iar România nu va avea soial-democraţi.

PNL, începutul sfârşitului

Cea mai bună alegere pe care ar fi putut să o facă în ultimii ani PNL ar fi fost poate Marian Munteanu. Efectul electoral ar fi fost năucitor şi ar fi galvanizat partidul. Privind retrospectiv, această alegere excelentă ar fi distrus dramatic PNL în timp.

De ce? Pentru că ulterior traseul lui Munteanu în fruntea unei formaţiuni politice putiniste a lămurit lucrurile. Alianţa Noastră România este o astfel de formaţiune. Marian Munteanu, după ce şi-a făcut datoria în campanie, a intrat acum într-un soi de adormire.

Până la următoarea misiune. Alianţa Noastră, deci. Conservatoare, tipic mic-burgheză, apărătoare a valorilor tradiţionale. Familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. Credinţa. Naţiunea, ca resursă de încărcare a bateriilor.

Este exact noua venă a propagandei putiniste. O venă naţionalistă, ce rimează, culmea, cu doctrina economică a liberalismului românesc, “prin noi înşine“. Da, dar la capătul tunelului s-ar fi aflat intoxicarea PNL cu putinită.

Şi finalul. Finalul care oricum poate să scoată capul. PNL nu pare deloc decis să rupă cu trecutul său corupt şi clientelar. Cu perioada de concubinaj cu PSD în USL. Cu prezenţa unor indivizi profund corupţi în acest partid. Sau a unora care nu au nici o legătură cu liberalismul.

Fără corupţi, aceasta este sintagma-cheie

Din apropiatele alegeri interne ale PNL, aproape că nu vedem luminiţa de la capătul tunelului pentru acest partid. El e ca toate partidele din România. Are toate tarele acestora.

Cercetaţii şi urmăriţii penal, trimişii în judecată şi, în general, proptiţii în mii de diverse funcţii ale statului, în toată ţara, cu concupiscenţa PSD, sunt cureaua de transmisie dintre rădăcina sistemului corupt, PSD, şi PNL.

Societatea civilă din România nu mai vrea corupţi şi nu va accepta partidele parazitate de aceştia. De la asta vom porni şi în cele ce urmează.

USR, sfârşitul începutului

O serie de bâlbe, caraghioslâcuri, neîndemânări ale noului partid ar demonstra neviabilitatea acestuia. Un membru fondator vorbeşte despre legăturile USR cu Soros (Sic!) şi e dat afară. Nu e oricine, este soţul marketatei Clotilde Armand.

Nicuşor Dan apare în conferinţă de presă şi dovedeşte că habar nu are care e situaţia cu OUG 13. Individual, o serie de parlamentari USR au evoluţii remarcabile în diferite studiouri tv. Din campania electorală până în prezent.

Fostul ONG-ist Mihai Goţiu e surprins de două ori trăgând aghioase. Ok, eşti obosit, ai stat în Parlament de strajă OUG 13, e de înţeles. De ce nu te duci să te culci, frate, decât să te prindă camerele sforăind în plen?

PMP, sfârşitul dinainte de început

Principala calitate a opoziţiei parlamentare fără sorţi de succes la vot în plen ar trebui să fie trouvaille-ul mediatizabil de succes. Nici PNL, nici USR, nici PMP nu dovedesc că au ştiinţa să facă aceasta. Îţi trebuie băieţi deştepţi, creatori de evenimente spontane, market makeri de meserie…

Cât mai durează până vor vota românii partide noi?

Momentul de maximă inteligenţă a fost cel în care PNL şi USR şi-au printat slogane adaptate momentului pe foi de hârtie A4 şi s-au ţinut scai după pesedişti şi aldeişti cu ele deasupra capului.

Da, dar se putea mult mai mult. Iar acum s-a reintrat într-un soi de adormire resemnată… Maşina de vot PSD-ALDE rupe tot. Ce ne aşteaptă pe legile din Justiţie? PNL şi USR ar trebui să ne spună, să reacţioneze.

Este clar că se pregăteşte un nou atac asimetric, ştim asta. Iar PMP e rupt, scindat, făcut praf. Acolo poate că sunt oameni de bună-credinţă, dar structura acestui partid e infectată. Nu. Atât despre acest partid născut mort.

Partidele şi Mişcarea #REZIST

Despre ALDE nici nu mai vorbim. Acesta este un apendice toxic al PSD. Un soi de PRU parlamentar, care, în chestiuni de Justiţie, e la fel de extremist şi reacţionar. Dar partidele trebuie, aşa cum spuneam şi la început, să priceapă că aşa nu se mai poate.

Sondaje de opinie pentru demobilizarea electoratului Dreptei

În România s-a format masa critică despre care vorbeam de foarte mult timp. Oamenii nu mai pot fi păcăliţi prin diverse metode insidioase. De exemplu, prin lansarea de sondaje de opinie demobilizatoare.

Sar prin lansarea de false partide de opziţie, care să denatureze sloganele Dreptei Curate. Mai mult decât atât, actanţii protestelor #REZIST sunt acum conştienţi de forţa lor. În 11 decembrie încă nu erau conştienţi, dar între timp s-a produs declicul.

Partidele care nu se conformează exigenţelor soietăţii civile vor deveni în câţiva ani istorie. Întrebarea este însă ce partide vor veni în loc…

Citeşte şi
Mihai Polițeanu a fost desemnat candidatul USR pentru Primăria Ploiești, la alegerile locale din 2020,
Nu am putut să cred că voi scrie vreodată despre Diversiunea Paleologu. Băiatul Ambasadorului Golanilor,
USR-PLUS a publicat, pe pagina de Facebook a alianței, o listă cu 13 pagini web
Devine tot mai posibilă realizarea a ceea ce părea până acum imposibil: ajungerea la alegerile
Rareş Bogdan susţine că nimeni nu poate sta la Bucureşti în faţa unui candidat comun
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a scris pe Facebook, in contextul in care liderul
CCR a decis că voinţa poporului român este neconstituţională. Un grup de răufăcători a populat
USR susţine, după ce CCR a stabilit că există un conflict juridic între Parlament şi
Vicepresedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu lanseaza un nou fake-news pe pagina ei de Facebook. Ea
Mirel Palada, sociolog de casă al PSD, postează pe Facebook texte de excepţie. După alegerile
Share