home MASS MEDIA Ovidiu Miculescu se agaţă de funcţia de preşedinte al SRR

Ovidiu Miculescu se agaţă de funcţia de preşedinte al SRR

Share

Ovidiu Miculescu refuză să plece din fruntea SRR, chiar dacă are sentinţă definitivă. El este incompatbil. Se poate spune că agaţamentul lui Miculescu are legătură cu speranţele sale legate de OUG 13. Şi cu venirea nelegiuiţilor la putere în România.

ÎCCJ a respins ca nefondat recursul lui Miculescu. Acesta a fost formulat împotriva Sentinţei nr. 1291 din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti. Secţia a VIII-a Contencios Administrativ. Hotărârea judecătorească confirmă astfel Raportul ANI privind starea de incompatibilitate a lui Miculescu.

Decizia instanţei este definitivă. Ea trebuie să fie pusă în aplicare. Conform Legii ANI, şeful SRR trebuie să fie demis de Parlament. El pierde dreptul de a mai ocupa trei ani orice funcţie publică, arată MediaSind.

Ovidiu Miculescu este contest de jurnalişti din Radio România, care îi cer demisia.

Există o petiţie către Ovidiu Miculescu, din care cităm:

Vă solicităm în mod imperativ să vă dați demisia din funcția de Președinte Director General al SRR și de membru al CA SRR.

Cererea a fost inițiată de jurnaliștii Alexandru Rusu și Cătălin Gomboș. Ea a fost formulată într-o scrisoare deschisă.

Angajați ai Radioului au protestat astăzi, purtând tricouri pe care scria “Kompatibil“. Pe lângă scrisoarea deschisă, au depus la biroul lui Ovidiu Miculescu mai multe cutii, “pentru a-l ajuta să împacheteze“.

Zece angajați ai radioului public semnează documentul. Ei precizează că au făcut acest demers în calitate de avertizori publici.

Citeşte şi
Georgică Severin, şeful SRR, va fi audiat ca suspect în Dosarul Caraş

Georgică Severin, președintele Societății Române de Radiodifuziune, va fi audiat marți de către procurorii DIICOT. Read more

Giboi (Agerpres) devine paradoxal apărătorul independenţei presei publice

Alexandru Giboi, directorul general al Agerpres, îşi exprimă îngrijorarea asupra politizării mass-media publice din România. Read more

Georgică Severin, PDG la SRR. Era Miculescu e gata. Din lac în puţ

Vremurile lui Ovidiu Miculescu în Radio România au luat sfârşit. Urmează timpurile lui Georgică Severin. Read more

Ovidiu Miculescu? Zilele sale la Radio România, numărate

Zilele pe care Ovidiu Miculescu le are la conducerea Radio România sunt numărate, susţin surse Read more

Clanul Miculescu din Radio România se prăbuşeşte

Clanul Miculescu, care a acaparat de mai mulţi ani Societatea Română de Radiodifuziune, se prăbuşeşte. Read more

Parlamentul a votat reîntoarcearea SRR şi SRTv la cenzură

Prin votarea eliminării taxei radio-tv, Parlamentul României a votat practic pentru revenirea SRR şi SRTv Read more

SRR şi SRTv, pericol de transformare în propagandişti

SRR şi SRTv sunt în pericol să devină instrumente de propagandă politică, după ce iniţiativa Read more

FEJ va sesiza PE privind criza din TVR şi Radio România

Adunarea Generală a FEJ, ce a avut loc în Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina, în perioada Read more

Stejărel Olaru, consilierul lui Ovidiu Miculescu, incompatibil

Stejărel Olaru, fost membru al CA SRR, fost secretar de stat în MAE, consilier al Read more

MediaSind a chemat în justiţie conducerile SRR şi SRTv

FRJ MediaSind a chemat în justiţie conducerile Radioului şi Televiziunii Naționale pentru nerespectarea Legii informaţiilor Read more

Share