Ce conţine OUG de modificare a Legilor Justiţiei mutilate de PSD-ALDE

Share

Proiectul OUG pentru modificarea Legilor Justiției, pe care Guvernul vrea să o aprobe luni, prevede o serie de modificări. Acestea sunt o sfidare pe faţă a recomandărilor făcute anterior de Comisia de la Veneţia.

Între acestea – amânarea pensionării anticipate a magistraților întrucât va avea un impact major asupra funcționării instanțelor și parchetelor. Documentul a ajuns vineri seară la CSM pentru aviz.

OUG a sistemului corupt contra Justiţiei

– Magistrații se pot pensiona, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime. Cuantumul pensiei este 80% din salariul BRUT din ultima lună de activitate din care se scade câte 1% pentru fiecare an până la vechimea de 25 de ani (deci 75% pentru 20 de ani vechime).

– Pensionările anticipate trebuie privite la pachet cu creșterea duratei studiilor și stagiaturii, precum și cu creșterea vechimii necesare pentru promovare, prevăzute în noua formă a legii

– Este una dintre prevederile criticate de Comisia de la Veneția în raportul preliminar pe legile justiției din luna iulie. Comisia recomandă autorităților “Să renunțe la schema de pensionare anticipată dacă nu pot să asigure că aceasta nu va avea un impact negativ asupra funcționării sistemului”

Share