Olguţa Vasilescu şi-a tras pensie alimentară 3.500 de euro lunar

Share

Liei Olguţa Vasilescu nu-i ajung cele câteva mii de euro pe care le încasează lunar de la Camera Deputaților, iar până de curând și de la Ministerul Muncii, scrie jurnalistul Grigore Cartianu.

Ca să-și rotunjească veniturile, deputata PSD a pus ochii pe banii publici. Ea a gândit o schemă în care i-a inclus pe fostul ei soț (de care tocmai divorțase) și pe copilul lor minor.

Ocazia i s-a ivit în iunie 2017. Atunci au fost făcute numiri în conducerea Autorității pentru Supraveghere Fiscală (ASF). Olguța a tras sfori politice pentru ca postul de vicepreședinte al ASF să-i revină fostului ei soț, ziaristul Ovidiu Wlassopol, în condițiile în care acesta nu avea nici o pregătire în domeniu.

Olguţa Vasilescu, prietenoasă cu fostul soţ, fostul jurnalist Ovidiu Wlassopol

Salariu net: 13.800 de euro – de aproape patru ori mai mult decât președintele României. Conform legii, pensia alimentară cuvenită copilului (rămas în îngrijirea mamei) reprezintă un sfert din venitul net al tatălui, adică 3.500 de euro.

Acești bani îi primește mama copilului, adică Lia Olguţa Vasilescu. Obligația legală se referă la suma minimă pe care tatăl este obligat s-o plătească mamei, pentru creșterea copilului.

Asta nu poate împiedica înțelegeri private, de exemplu ca Ovidiu Wlassopol să-i plătească fostei soții 5.000, 7.000 sau chiar 10.000 de euro! În fond, ea l-a pus în funcție, ea poate să-l lase fără jobul cel bănos.

Share