home POLITICA Ioan Mircea Paşcu, interviu pe când era ministrul Apărării Naţionale. Oldies-goldies

Ioan Mircea Paşcu, interviu pe când era ministrul Apărării Naţionale. Oldies-goldies

Share

Nu-mi place sa fac interviuri pe e-mail sau pe fax. Un astfel de interviu a fost cel cu Ioan Mircea Pascu, ministrul Apararii. Uneori am facut si asta pentru că am fost obligat de cecitatea interlocutorilor sau de lipsa lor de timp. Sau de disponibilitate. Sau de încredere. Lucrurile sunt complexe.

Război geoclimatic? Un europarlamentar român face legături între vremea din Rusia şi cea din România

In luna martie a anului 2001, BBC World Service – Romanian Department mi-a propus incetarea contractului cu acordul partilor. Am acceptat, pentru ca nu doream ca in jurul meu sa se creeze un scandal, in pofida faptului ca, daca as fi spus nu, dupa o perioada extrem de tensionata, plina de frustrari si enervare, as fi castigat salariul pe care BBC mi-l datora pentru restul de 15 luni de contract.

Efectul a fost ca a trebuit sa-mi caut un loc de munca si asa am ajuns la noul cotidian al lui Horia Alexandrescu, “Independent”, pe un salariu de mizerie, acreditat pe Ministerul Apararii Nationale. Asa m-am trezit jurnalist militar.

Efectul a fost surprinzator. Public acest interviu pentru ca, avand in vedere calitatea de azi a lui Pascu, de europarlamentar, el devine actual. Nu este un interviu de actualitati politice, ci unul despre obiceiurile, temperamentul si slabiciunile omului Ioan Mircea Pascu.

Il public nu pentru ca as fi un fan al politicianului, ci pentru ca am redescoperit in arhiva proprie un fax cu raspunsurile Biroului de presa al MApN si imi place rezultatul brut si il las exact asa cum este. Concluzia mea este: se poate face un interviu de tip monden fara a fi, ca jurnalist, purcel, nespalat la creier si lubric la minte.

Este si o buna radiografie despre omul Pascu: un tip dificil, care, cand nu-i convine o intrebare, raspunde la misto, iar cand ii place este de o sinceritate dezarmanta.

Cine a avut cea mai mare influenta asupra vietii dumneavoastra?
Fostul meu antrenor, de pe vremea cand eram jucator in echipa de polo a Rapidului, domnul Constantin Vasiliu.

Ce marca era prima dumneavoastra masina?
Trabant…

Cine a fost prima dumneavoastra dragoste?
Se numea Mioara Vasilescu. Eram amandoi in clasa a V-a!

Ce va face sa zambiti?
Lucrurile care imi plac si, uneori, stupiditatea!

Care e bancul dumneavoastra preferat?
Le prefer pe cele cu ardeleni, eu insumi fiind ardelean.

Ce ati invatat singur?
Cam totul. Mai ales cum sa ma descurc in viata.

Ce nu ati invatat la scoala?
Exact lucrurile pe care le-am invatat singur.

Ce faceti cand sunteti nervos?
Ma exteriorizez.

Ce va place sa gatiti?
Ceea ce stiu, in primul rand. Si stiu sa fierb crenvursti, sa fac cartofi prajiti si oua ochiuri.

Ce va face sa plangeti?
Nu plang, dar ma exaspereaza neputinta.

V-ati dori sa aveti alt nume?
Nu.

Ce studiati acum?
Tot ceea ce citesc sau aflu consider a fi un studiu, caci le supun reflectiei personale.

Cat de des cititi?
Tot timpul. Din pacate, prea putin la alegerea mea.

Cate ore dormiti pe noapte?
Sase.

Ce faceti cand va treziti in mijlocul noptii si nu mai puteti adormi?
Pur si simplu, incerc sa adorm din nou…

Ce insusiri credeti ca aveti?
Imi place sa cred ca sunt un om dintr-o bucata.

Cum va vedeti peste un an?
Mai batran cu un an.

Pe cine ati invita la o petrecere?
Prietenii, mai putin “obligatiile”.

Care sunt cliseele dumneavoastra favorite?
Am unele ticuri verbale.

Care este cartea/cantecul/filmul/cantaretul/artistul dumneavoastra favorit?
“Senatorul”, de Drew Pearson – carte; “My Way”, interpretat de Frank Sinatra – cantec; “Cei sapte magnifici” – film; Joe Cocker – interpret si Stefan Iordache – artist.

Pe cine admirati cel mai mult?
Pe oricine care cred ca merita.

Pe cine urati cel mai putin?
Pe irecuperabili…

Ce nu ati putea sa faceti niciodata?
Sa cobor sub standardele de comportament pe care mi le-am stabilit.

Care a fost, pana acum, perioada din viata dumneavoastra pe care o considerati apogeul?
Perioada de la Revolutie pana acum.

Ce va enervaza cel mai tare?
Combinatia de prostie cu rautate.

Citeşte şi
PSD-ALDE, prin europarlamentarii săi, duce un război subteran intens, în aceste zile, împotriva Laurei Codruța
Vladimir Tismăneanu, politolog american de origine română, prezintă tabloul politic al momentului în ceea ce
Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, susține că, indiferent de ofensiva PSD-ALDE, care face
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la o întâlnire cu primarii de comune, că, prin programele
Anunţ bombă, pe surse, la scurt timp după ce fostul ministru Lia Olguţa Vasilescu a
PSD comite o nouă mizerie indescriptibilă, care întinează memoria luptătorilor anticomunişti care au murit în
Unealta folosită de PSD pentru carotarea iniţiativei cetăţeneşti "Fără penali în funcţiile publice" este o
PSD s-a prăbușit în intențiile de vot ale românilor. Partidul condus de Liviu Dragnea a
Ion Cristoiu emite o teorie interesantă, potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o fără să
Liviu Dragnea dorea să meargă în Statele Unite şi să participe la "Mic dejun cu
Share