Iaca şi cu OTV, “televiziunea poporului” si de ce i-a zis in realitate otevizantul-şef al naţiunii, Dan Diaconescu, astfel: pentru că erau chiar banii poporului, unii dintre cei delapidaţi de Vântu.
portalstiri
“Telesport Intermedia SRL a cerut Tribunalului Bucuresti intrarea in insolventa(…). Pana in aprilie 2009, licenta Telesport a fost detinuta de S.C. Realitatea Media SA. Dar, in data de 14 aprilie 2009, CNA a aprobat cedarea licentei audiovizuale a televiziunii sportive Telesport de la S.C. Realitatea Media SA catre S.C. Telesport Intermedia SRL, o societate controlata de Constantin Druica si Sorin Enache. Sorin Enache este si directorul general al grupului Realitatea-Catavencu”
Nebunia este că în spatele OTV stăteau, ca acţionari la firma prin care se sifonau banii la Dan Diaconescu în curte, doi oameni: Liviu Luca şi Constantin Druică, fost director de dezvoltare regională la Realitatea Media.
Primul este foarte bine cunoscut şi ştim de ce. Lider FSLI Petrom şi vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, a ajuns lider al acestei confederaţii sindicale când predecesorul său, Marius Petcu, a intrat în colimatorul DNA.
Mă cunosc cu amândoi personal. Am stat cu aceşti oameni la aceeaşi masă, cam cum stau acum cu monitorul de la desktop. Nu mi-am putut imagina ce vor ajunge. Dar nu sunt singurii. Mai sunt şi alţii pe drum. Toate la timpul lor.
Al doilea, Constantin Druică, este aproape complet necunoscut. Am fost coleg cu Costi la Mediafax, între anii 1994 – 1996. În anul 1995, sătul de sindicate şi pasionat de presa politică, i-am cerut şefului de atunci al agenţiei, Mihnea Vasiliu, să mă treacă pe politică internă. Voiam să fac ce-mi place şi mă interesează.
Rezultatul a fost că Mihnea m-a pavoazat cu miştouri şi m-a ţinut în continuare “la surghiun”, aşa cum considera el poate, pe sindicate-conflicte de muncă. Am făcut şi unul dintre primele fluxuri specializate, de actualităţi sindicale şi conflicte de muncă.
Când a aflat că sunt membru PL ’93, Mihnea m-a asmuţit să arăt ce sânge am în instalaţie. Pe vremea aceea, când luam salariul mergeam cu toţii “la o băută”. Încă mai credeam că suntem prieteni. Provocarea a avut loc într-o vineri, cu o zi înainte de congresul PL ’93, la Mărul Roşu, în spatele Pieţei Victoriei: “Punem pariu că nu ai curaj sa pui aceste întrebări?”.
A doua zi, în faţa unei Săli a Palatului pline, în plenul Congresului, i-am pus lui Patriciu, într-o conferinţă de presă stranie, care semăna cu judecata poporului afgan pe stadioane, cu împuşcarea împricinatului la final, trei întrebări crunte. Nişte întrebări cât se poate de corecte jurnalistic, dar foarte incomode.
Spre spaima generală ulterioară a celor din agenţie, în faţa unei audienţe înmărmurite de mii de oameni. Marii miştocari din gaşca de la secţia politic, printre care erau Costi Druică şi Valeria Dorneanu, au început să pună o presiune tot mai mare pe mine.
Tin minte, de exemplu, cum eram tratat în primăvara anului 1996, în timpul alegerilor locale. În august mi-am dat demisia. Când i-am dus demisia în “borcan” lui Mihnea, mi-a spus, scărpinându-se între picioare, aşa cum făcea de obicei, inclusiv când erau în biroul său femei: “A, ce bine! Oricum voiam să te dau afară!”. Cam atât am de povestit despre Constantin Druică. Dacă n-am scris mai nimic, înseamnă că nu am ce spune, pentru că este nimeni.
Un nimeni capabil să se îngraşe, lipsit de scrupule, cu bani murdari de la Vântu. Bani munciţi de petroliştii de care înţeleg că şi-a bătut joc Liviu Luca mulţi ani.
Ironia sorţii face că nu există un mod în care astăzi breasla mea să se întrunească şi să-i ridice dreptul de a se numi jurnalist lui Druică. Aceasta aşa, trecând peste faptul că am ţinut aceste măgării – dar şi multe altele – pentru mine şi nu le-am mărturisit public timp de 16 ani.
Acest lucru, excluderea lui Druică din breasla noastră, trebuia să se petreacă imediat ce au apărut informaţiile despre filiera OTV, ori poate chiar înainte, pentru că datele de la Registrul Comerţului sunt disponibile fără probleme.
Dar cine să facă acest lucru? Jurnaliştii de investigaţie? Ei au fost marginalizaţi, timoraţi, terorizaţi, haituiţi exact de cei ca Vântu şi de către acoliţii lor, ca să nu ştie opinia publică despre operaţiunile lor mafiote.
Şi ne mai mirăm că atunci când ne prezentăm şi spunem că suntem jurnalişti fuge lumea de noi…