O amintire cu Cristi Teodorescu

Share
Cum îţi mângâi tu urechea Lobul flutură calin Peste munţi, câmpii şi drumuri Mândra, plină de venin Fracturează hidraulic Realitatea. Noi venim Şi îţi spunem: lasă-ne!
Cum îţi mângâi tu urechea
Lobul flutură calin
Peste munţi, câmpii şi drumuri
Mândra, plină de venin
Fracturează hidraulic
Realitatea. Noi venim
Şi îţi spunem: lasă-ne!

Dan Tăpălagă scrie despre afirmaţia lui Cristi Teodorescu referitoare la jurnaliştii ce au lucrat pentru SOV, în care acesta explică de ce nu semnează el “protestul celor 500“:

De asemenea, nu pot semna alături de jurnaliști care au luat bani de la SOV și apoi s-au făcut că uită de acest amănunt, ca Dan Tăpălagă, Dan Andronic și alții. Nu pot semna alături de băsiști care nu acceptă că Traian Băsescu e principalul autor al războiului dintre susținătorii lui și cei care au alte simpatii“.

Trec rapid la index observaţia teleastului, că Băsescu e de vină, desigur, pentru fiecare piatră ieşită din pavaj în România.

Este tipică acestui intoxicator notoriu, care ventila materie maro în mass-media şi pe vremea când Realitatea TV era deţinută de SOV. Subliniez, cum am mai făcut şi altădată, că un jurnalist, când i se face o ofertă de angajare, nu face anchete, să vadă cu ce se ocupă finanţatorul, pe care de multe ori nici nu îl ştie când se angajează.

Dacă ar face așa, nu s-ar mai angaja niciodată. Ca să nu mai vorbim că Cristi Teodorescu a lucrat pentru Vântu (se ştia de ani de zile, chiar dacă nu existau dovezi, că SOV e în spatele Cotidianului, după venirea celor de la Caţavencu) ani de zile, şi înainte, şi după revelarea oficială a prezenţei sale ca proprietar.

Cred că important este ce faci, ce spui, ce scrii, cum te comporţi ca jurnalist într-o redacţie, indiferent care este aceasta. Repet ceea ce am mai spus: există oameni oneşti inclusiv la RTV şi Intact. Să-i ucidem pentru că lucrează acolo?

În general, toate aceste discuţii despre Sorin Vântu sunt de o ipocrizie cumplită: e foarte greu de calculat câţi jurnalişti au lucrat pentru SOV, români și străini. După câte știu eu, este și un american care a citit ştiri pe post.

Îl înjură cineva? Probabil că sunt mii de jurnaliști care au fost plătiţi într-un fel sau altul de SOV, fără să știe exact care e sursa banilor. Acesta nu e un criteriu. E însă foarte simplu, din poveşti de viaţă obişnuite, să deducem cine anume este Cristi Teodorescu.

Voi istorisi mai jos o asemenea poveste de viață.

Prin 1999-vară, Radio Contact m-a licenţiat aiurea, fără să-mi explice nicicum de ce, pentru că nu mai avea nevoie de reporteri de teren şi decisese să devină mai radio tonomat de muzică decât până atunci.

Nu am obţinut, de la conducerea redacţiei până la Serviciul personal, decât priviri piezişe, jenate şi oftături de părere de rău, după sute de transmisiuni live, ştiri, reportaje radio şi aşa mai departe.

Semnale existau: oamenii aceştia considerau, superficial, că mare diferenţă între mine şi confratele şi prietenul meu Augustus Costache, cu care semănam fizic, nu prea există.

Patronul, Călin Popescu-Tăriceanu, se întâlnea cu mine în lift şi mă întreba: “Şi ce mai faci tu, Augustus?”, iar lui Augustus îi zicea: “Bună, Florin, ce mai e, cum mai e, ce subiect mai faci?”.

Atunci m-am supărat pe presa română şi am decis să nu mai lucrez ca jurnalist. Timp de peste un an, am activat în asigurări. Trebuie să explic un fapt simplu: a fi consultant în asigurări îţi oferă o mare obiectivitate în branșă, pentru că ai un portofoliu disponibil de zeci de poliţe, de la vreo 12 case de asigurări.

Te duci la client şi nu faci reclamă nici unui asigurător, el alege ce semnează, tu îi prezinţi avantajele şi dezavantajele fiecărei poliţe. Mai mult, firma pentru care lucram nu avea (cum nu are nici acum) nici o nevoie de nici un fel de reclamă, pentru că activează prin sistem multi level marketing. De aceea nici nu are, spre exemplu, nici măcar website.

În (primă)vara anului 2000, am stat de vorbă, la sediul din România al Europei Libere, de pe lângă str. Eminescu, cu responsabilul pe România al respectabilei instituţii, Cristi Teodorescu, lăsat aici pe post de doberman, să păzească locul, după plecarea marilor seniori şi mutarea redacţiei centrale la Praga.

M-a primit în biroul său, după ce am trecut prin redacţie. În redacţie, m-am întâlnit cu o colegă, foarte bun jurnalist, pe care o ştiam de ani de zile şi o respectam, vânătă la faţă de furie, bâlbâindu-se de nervi. Ne-am salutat şi am intrat în biroul marelui guru media.

M-am prezentat, i-am întins CV-ul meu bătut la maşina de scris şi am început să discutăm. Mi-a explicat că nu mă poate angaja cu normă întreagă, ci îmi poate oferi o colaborare. Ok.

Mi-a sugerat domeniul social-economic şi m-a întrebat ce fac acum. I-am vorbit despre asigurări şi i-am propus (printre altele, după ce i-am spus că pot scrie cam pe orice domeniu doreşte) să-i fac o serie de texte de profil, explicându-i că statutul meu îmi permite să fiu obiectiv şi să scriu principial.

Despre suma asigurată, prima asigurată, coeficienţii de risc, actuari, evenimentul asigurat, inspectorul de risc, diferenţa dintre broker şi consultant, arhitectură instituţională, modificări legislative, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, UNSAR, UNSICAR.

În acel moment, cu omul din faţa mea s-a petrecut un fapt spectaculos: pe fruntea sa bronzată, deasupra ramei ochelarilor, a apărut o crevasă adâncă, o cută dramatică.

Ea pornea de deasupra ochiului stâng, la jumătatea frunţii, iar în dreptul rădăcinii nasului vira puternic în jos, pe verticală şi, un centimetru mai înspre ochiul drept, continua să navigheze pe deasupra sprâncenei acestuia, aproape pe sub rama ochelarilor.

Gura omului se strâmbase şi ea, într-un rictus înspăimântător, în timp ce se aplecase spre mine, ţinându-şi bărbia pătrată în palma mâini opuse ochiului aflat în susul frunţii.

Mă opresc aici cu această descriere, cu toate că aş putea să scriu, precum Karl May în Winnetou, când apărea bătrânul Sam Hawkens cu surtucul său antediluvian, o pagină numai despre cuta de pe fruntea lui Cristi Teodorescu şi privirea sa fixă, de om fascinat de omuleţii verzi.

M-a întrerupt nervos, spunându-mi răstit că la Europa Liberă nu e loc pentru reclamă mascată. Am început iar să-i explic că nu voi pomeni în materialele realizate nici măcar un nume de asigurător, că statutul meu de consultant mă eliberează complet de constrângerile pe care le are, să zicem, agentul unui asigurător anume, precum Omniasig sau Asirom ori Agras.

A devenit şi mai nervos şi mi-a spus că nu ne înţelegem şi că o colaborare între noi nu poate să aibă loc. I-am mulţumit pentru întrevedere, i-am spus la revedere şi am plecat.

Peste câteva zile, mă angajam redactor la Vocea Valahiei, săptămânalul de Ilfov al lui Gheorghe Florea, condus de George Stanca. În august același an, am dat concurs la BBC, Romanian Department. 33 pe trei locuri. Am luat, împreună cu Gelu Trandafir şi Sorin Şerb.

Ce mai e de spus? Dacă nu te vrea Europa Liberă, te ia BBC. Asta e viaţa. Ironia face că în 1992 am fost, la Galaţi, simultan corespondentul Europei Libere şi BBC, până când am plecat la Bucureşti.

Dl. Cristi Teodorescu este ceea ce este acum. Aşa va rămâne întotdeauna. Şi mă bucur că nu ne întâlnim nici măcar pe listele de semnături de la unele proteste.

Share