home POLITICA Nu a fost nici o fraudă la alegeri. A fost incompetenţa celor puşi de PSD

Nu a fost nici o fraudă la alegeri. A fost incompetenţa celor puşi de PSD

Share

Nu a fost nici o fraudă făcută de Opoziţie, la alegeri, ci numai incompetenţa unor preşedinţi de secţii de votare puşi de PSD acolo, care au zăpăcit calculele.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Daca apar diferente (si cred ca in majoritatea sectiilor apar), este pentru ca presedintele, loctiitorul si reprezentantii nu stiau nici sa numere. Presedintele si 2-3 reprezentanti sunt nelipsiti din comisii din anii 90 si nu stiau cum se completeaza PV, au numarat gresit buletinele cu voturi nule, au numarat gresit semnaturile de pe liste, era un dezastru”.”, i-a scris jurnalistului Liviu Avram o sursă despre motivele care au condus la procesele verbale vânturate de PSD pe Facebook pentru a „demonstra” că alegerile din 26 mai au fost „fraudate”.

Ce scrie Liviu Avram:

După postarea precedentă, mi-au venit pe privat două mărturii ale unor oameni care au fost efectiv în secțiile de votare, dar care mi-au solicitat anonimatul. Le postez ca atare, în speranța că vor contribui la dezbaterea publică.

Se pare că toate corecțiile care s-au făcut au fost operate numai pe pagina 1 a proceselor verbale, acolo unde trebuie să iasă cheile de verificare, și nu pe paginile 2 și 3, acolo unde, de fapt, sunt trecute voturile primite de competitorii electorali. Asta diminuează semnificativ suspiciunile de fraudă, dar le ridică la cer pe cele de incompetență.

Mărturiile:

SURSA 1: „Buna seara, referitor la postarea despre fraudarea alegerilor. Am fost, pentru prima (si singura) data, reprezentant in sectie si pot spune cu certitudine ca nu se fura la numaratoare. Daca apar diferente (si cred ca in majoritatea sectiilor apar), este pentru ca presedintele, loctiitorul si reprezentantii nu stiau nici sa numere. Presedintele si 2-3 reprezentanti sunt nelipsiti din comisii din anii 90 si nu stiau cum se completeaza PV, au numarat gresit buletinele cu voturi nule, au numarat gresit semnaturile de pe liste, era un dezastru”.

SURSA 2: „Buna ziua. Imi cer scuze ca va trimit mesaj privat dar nu as vrea sa comentez public. Lucrez la Directia de Statistica din județul (…). Noi, statistica, suntem secretariatul tehnic din BEJ uri. In noaptea alegerilor am fost la BEJ. Va pot zice ca PV urile au fost prost completate. Mai ales la Referendum. La PE au avut soft pe tableta dar nici asa nu au fost un stare sa copie datele din PV de pe tableta in cel de pe hartie. In plus procedura a fost foarte complicata. In fine, sigur nu a fost frauda.

Cam o treime din PV de la referendum au fost gresite.

Si ca sa le iasa cheile de control au corectat fiecare cum i-a tunat. Inclusiv la voturi. În județul nostru, a fost si vina sefului de la AEP care le-a dat informații contradictorii. La referendum, initial, seful AEP a zis ca se poate modifica si la voturi. Dar BEJ ul a revenit si s-au recorectat.

Dupa numarare se completa PV electronic, care nu putea sa fie decat corect. Apoi se completa de mana PV pe hartie. Se poza PV pe hartie si se incarca pe site. Au fost destule PV uri care nu erau identice intre ele. Poza si PV electronic. Asta in sectia de votare.

Apoi veneau la BEJ, de obicei cu un alt exemplar. Al treilea, care nu avea aceleasi date in fata.

Corectiile s-au facut prin decizii sle BEJ ului. Dar doar in fata, unde nu dadea cheia. In nici un caz, in spate, la voturi.

Totul a durat peste 48 de ore. Au fost cel mai prost organizate alegeri din 2004 de cand lucrez la statistica”.” 

Citeşte şi
Bruno Ştefan, sociolog: PSD, un cadavru în putrefacţie, de care fug toţi

Sociologul Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale, spune că PSD „a intrat în anul

PSD, acum nu mai funcţionează sloganul cu Înalta Poartă?

Europarlamentarul Rareş Bogdan anunţă că PSD încearcă să forţeze adoptarea în Parlamentul European a unei

PSD ştie că e groasă rău de tot. “Praf ne fac anticipatele!”

Surse din conducerea PSD susțin că social-democrații vor să evite declanșarea alegerilor anticipate și că

Bogdan Matei, fost ministru PSD al Sporturilor, îşi lovea soţia în burtă

Carmen Matei, până anul trecut căsătorită cu senatorul PSD Bogdan Matei, de 39 de ani,

Cum a funcţionat dezmăţul PSD la Ministerul de Interne

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că s-au făcut în minister cheltuieli pe care

PSD se baza pe faptul că românii au probleme penale

Atunci când a atacat Justiţia, PSD şi-a făcut calcule foarte cinice. Procurorul Daniel Horodniceanu, candidat

Urmează 22 de măsuri care vor spulbera sistemul PSD VIDEO

PSD se află pe drumul de restrişte ce duce la groapa de gunoi a istoriei,

PSD, în tremol. Parlamentarii tineri vor să-l dea jos pe Marcel Ciolacu

Senatorul PSD de Iaşi Vasile Toma susţine că PSD trebuie să se reformeze şi să

Klaus Iohannis: „Românii îşi doresc ca PSD să plece de la putere”

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că este nevoie de alegeri anticipate pentru că „e imposibil

Marcel Ciolacu: PSD nu va face o propunere de premier după Cabinetului Orban

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, în eventualitatea în care va cădea

Share