home MASS MEDIA Nou val de restructurări în presa centrală

Nou val de restructurări în presa centrală

Share

Așa cum ne așteptam, continuă restrângerile de personal din mândra noastră presă centrală, din diferite motive.

emaramures

Adevărul Holding: După extincţia Ads, acum se concediază vreo 300 de salariați până la 1 decembrie sau până de sărbători. Unii vorbesc despre faliment.

Recomandarea managementului pentru noile produse care apar (precum Adevărul TV) este ca acei salariaţi care sunt concediaţi dintr-un centru de profit să fie angajaţi la altul, ceea ce este oarecum frumos din partea reprezentanţilor lui Dinu Patriciu, dar nu foarte profesionist, pentru că este destul de dificil să îl faci pe un ştirist de presă scrisă să livreze informaţie pentru online (se benoclează două ore la un cod html) sau de televiziune (editează un text prea lung).

Trustul Intact: După o serie de diligenţe insistente făcute de Dan Voiculescu în Occident, se pare că trustul său urmează să fie preluat în proporţie de 51% de către un fond de investiţii bazat pe finanţe evreieşti.

Există un soi de revoltă în interiorul acestui grup de presă. Gabi Firea se dă rănită, Tucă şi-a luat zi liberă şi jurnaliştii refuză testele de competenţă date de KPMG. Defapt, după tonele de materie moale care s-au ventilat, reciclat, recondiţionat, reaşezat, creat, produs şi subdus în aceste organe mass-media, actorii grupului, care au generat actuala situaţie dezastruoasă din punct de vedere al politicii editoriale a grupului şi efectului nociv în toată presa română, îşi merită soarta.

Ştim în acest moment că Fin.ro, fostul cotidian Financiarul, rămas pe Internet şi orientat acum aproape exclusiv spre informaţie albă financiar-economică, dimpreună cu Săptămâna Financiară, vor trece prin mari restructurări de personal.

80 de oameni pleacă şi rămân numai 20, iureş, nu alta. La ambele publicaţii sunt jurnalişti foarte competenţi, dar şi cozi de topor. Suntem convinşi că vor fi licenţiaţi din ambele categorii.

Un val de restructurare este anunțat și la Jurnalul Național. În acest moment nu știm dacă restructurarea va atinge și televiziunile lui Pisi, ori se va mărgini la totul, exclusiv acoperirea tv, pe care Felix Motanul şi-o va păstra încă o vreme în propria parohie, cât timp îşi face exitul din politică.

Realitatea Media – RTV: După mai multe duzini de cafele linse prin cele cluburi bucureştene, Elan Schwartzenberg şi Sebastian Ghiţă, dimpreună cu nelipsitul Sergiu Toader, au stabilit că NewsIn trece în parohia lui Elan. Acum să te vezi, Cătălino, ce te călăreşte profesional Sergiulache…

Birourile NewsIn se vor muta în Willbrook Platinum Business Center, cu un oficiu pe Calea Victoriei sau la Piaţa Victoriei, probabil pentru ca NewsIn să nu dea chiar întotdeauna ştirile după Mediafax.

Pe de altă parte, portalul Money.ro va rămâne la Ghiţă. Ceea ce este bine, pentru că în prezent “ghiţii” par mai interesaţi, din ceea ce se vede pe RTV, de informaţie decât de intoxicaţie.

Share