Noi minciuni ale lui Ponta, salvgardate paneuropean

Share

Victor Ponta a fost la Bruxelles, apoi a ieşit într-o conferinţă de presă alături de socialistul Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European, încurcându-se în minciuni şi contrazicându-se din nou în termeni cu ceea ce a declarat anterior.

De exemplu, prostia asta:

L-am asigurat pe preşedintele Schulz, ca şi pe preşedintele Barroso, că România a trecut de criza politică şi ambele părţi şi-au învăţat lecţia, iar Guvernul meu este gata să îşi întărească relaţiile cu instituţiile europene şi vrea să fie un partener activ al instituţiilor europene

România nu a trecut de criza politică, ea continuă, numai că puciștii acum stau și așteaptă alegerile, neacționând contra statului de drept, conștienți că, dacă mai fac acest lucru, pierd electoral foarte mult înainte de legislative.

Mediafax

Părțile nu și-au învăţat lecţia. USL rămâne aceeaşi forţă cu o falangă antidemocratică extrem de puternică, filorusă şi reacţionară. PDL nu dă semne că a înţeles că nu are ce discuta cu puciştii şi că nu poate să colaboreze politic cu ei.

USL încearcă în continuare să acapareze toată puterea. PDL nu înţelege că singura soluţie pentru eliminarea acestui pericol la adresa democraţiei şi statului român, în general, este expulzarea făptaşilor din viaţa publică.

Ponta se sprijină acum pe aparenta susţinere a lui Schultz, care rămâne prudent şi nu ia nici un fel de poziţie de apărare a bazaconiilor imense făcute de PSD în România în această vară.

Schultz nu pare deloc a fi încântat să se arate explicit de partea lui Ponta, chiar dacă i-a mijit un zâmbeţel la colţul gurii. Atitudinea sa este astfel şi pentru că noul preşedinte al PSE este bulgarul Serghei Stanishev, un om cu vederi proruse cunoscute, asemeni marilor guru ai PSD:

Sunt foarte convins că PSD, sub conducerea lui Victor Ponta, a făcut o foarte bună politică în ultima lună, iar asta e ceea ce contează pentru cetăţenii României, pentru că în ultimii ani am văzut multe suferinţe, în timpul guvernării de dreapta şi sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu.

Cred că protecţia socială şi în acelaşi timp reducerea deficitului bugetar este un rezultat foarte bun în doar câteva luni. Cred că programul socialist va fi apreciat de votanţii din România şi în timpul campaniei, atât eu cât şi alţi lideri din PES vom fi implicaţi în campania din România. Îi doresc succes lui Victor în misiunea lui

Serghei Stanishev anunţă că se va implica în campania electorală din România de partea USL, ceea ce, din punctul nostru de vedere, este o gafă politică.

Poate că domnul Stanishev nu a înţeles că în România a avut loc o lovitură de stat, ale cărei efecte politice probabil că vor dispărea în totalitate de-abia anul viitor, iar cele economice în ani şi ani de zile.

Dar Stanishev este fericit să poată să ducă Bulgaria astfel înaintea României în topurile economice şi politice europene. Politica uneori este o mare doamnă.

Poate că prin prezenţa domnului Stanishev şi astfel a creşterii influenţei Mamei Rusia în PSE se explică şi luarea de poziţie a lui Hannes Swoboda, care critică Comisia Europeană, spunând că aceasta a fost partizană politic:

Faptul ca un vicepreşedinte al CE să spună că a fost un coup d’etat, lucruri care s-au întâmplat în conformitate cu Constituţia, şi lucruri care au fost acceptate şi privite ca deplin legale de Curtea Constituţională a României, asta nu este acceptabil. Este politică partizană, iar acest mod de gândire al PPE din Comisie nu s-a terminat. 

Este una dintre primele dăţi când Comisia acţionează foarte partizan politic, cel puţin vicepreşedintele său. Poate vrea să candideze pentru preşedinţia Comisiei, dar atâta timp cât e acolo trebuie să acţioneze conform legii

Dintr-o dată, aparent inexplicabil, Swoboda şi PSE au devenit goarna externă a USL:

Cred că liderii alianţei de la putere, care i-au întins o mână lui Traian Băsescu, sunt garanţia că ţara o va lua pe calea cea bună. Sper ca măcar în ultima fază a preşedinţiei sale domnul Băsescu va încerca să fie un preşedinte al tuturor românilor pentru că asta aşteptăm de la un preşedinte, nu o politică partizană, ci de apărare a intereselor ţării.

Este una dintre cele mai mari ţări din Uniunea Europeană (UE), dar vocea ţării nu a fost auzită foarte mult înainte ca acest guvern să vină la putere. Este vremea să se întample acest lucru

Domnul Swoboda a uitat complet ce spunea în vară:

Politica fermă a grupului nostru este de a apăra democraţia, statul de drept şi independenţa justiţiei în toate statele membre, aş dori pentru toate grupurile politice şi reprezentanţii lor să acţioneze în acelaşi mod. Presiune politică asupra sistemului judiciar nu trebuie să fie acceptată sub nicio formă

Share