Nahoi (Money Channel) refuză cenzura guvernamentală

Share

Iată ce scrie Ovidiu Nahoi, realizator tv la The Money Channel, pe contul său de Facebook:

Interviul cu premierul Victor Ponta a cazut.

Motivul: neintelegeri de ultim moment privind agenda discutiei. Din partea colaboratorilor premierului am inteles ca, pentru a avea interviul, ar trebui sa nu abordez o anumita tema fierbinte de pe agenda publica. Evident, le-am spus ca nu pot face asa ceva. E obligatia mea profesionala sa pun intrebarile pe care le consider legitime, interlocutorul poate alege sa raspunda sau nu.

Click

Apoi, colaboratorii premierului au invocat sedinta de guvern din aceasta seara. Sedinta s-ar putea prelungi pana dupa ora inceperii emisiunii, si anume ora 21.00, mi s-a comunicat.

Am propus sa avem discutia indiferent de ora la care se termina sedinta. Am mai propus chiar, ca solutie de compromis, sa ii informez eu pe telespectatori despre faptul ca premierul nu doreste sa abordam tema respectiva, urmand sa trecem apoi la celelalte teme. 

Nici asa nu a mers. Nu pot spune altceva decat ca imi pare rau. Nu intru in amanunte fiindca nu vreau sa devin parte intr-un razboi politic pe care il detest profund.

Raman deschis pentru o viitoare discutie sincera cu dl Ponta si cu orice alt lider politic, dar fara teme tabu.

Foarte corectă poziţia avută de Ovidiu! Orice jurnalist îşi stabileşte singur setul de întrebări şi strategia de interviu şi interlocutorul nu trebuie să-i cenzureze această activitate profesională.

Am întâlnit de multe ori interlocutori care mi-au cerut înainte de interviu lista cu întrebările pe care o să le pun. Le-am replicat că îşi jignesc singuri inteligenţa: dacă nu ai prezenţa de spirit să răspunzi la întrebările unui jurnalist, ce mai cauţi în funcţie?

Ca să nu mai vorbesc că Ovidiu îmi este foarte simpatic şi pentru că este rapidist ca mine, aşa că… chapeau bas, omule!

Share