Serviciul federal de securitate (FSB) rus de la Moscova afirmă că l-a ucis pe emirul caucazian al grupării Stat Islamic (SI). Aceasta s-ar fi întâmplat în cursul unei operațiuni în republica rusă Daghestan.
Printre bandiții neutralizați, au fost identificați șeful ramurii (organizației) Stat Islamic pentru regiunea Caucazului. Este vorba despre Rustam Aselderov și patru dintre colaboratorii apropiați ai săi.
, a declarat FSB într-un comunicat.
FSB și Ministerul de Interne i-au încercuit pe Rustam Aselderov și pe ceilalți insurgenți într-o reședință din Mahacikala. Oraşul este capitala Republicii Daghestan.
Nici un civil nu ar fi fost ucis, susţine Moscova
Niciun membru al forțelor de ordine și niciun civil nu au fost uciși în operațiune, potrivit FSB. Serviciul a declarat că a găsit în cursul raidului “arme automate și o mare cantitate de muniție și explozivi“.
Rustam Aselderov, de 35 de ani, era zis și sheikh Abu Mohammad al-Qadari. A fost numit în iunie 2015 de către SI șef al unui “emirat” proclamat de gruparea jihadistă în regiune. Aici, insurgenții islamiști locali veneau să jure credință SI.
Anterior, Rustam Aselderov a fost “emir” al SI în Daghestan, una dintre republicile caucaziene ruse din nordul Caucazului. El însuși a depus jurământ de credință liderului suprem al grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi,
Aceasta s-a întâmplat în decembrie 2014. Aselderov a devenit primul lider islamist important din Caucaz care a făcut acest lucru. Ulterior, gruparea a revendicat responsabilitatea a numeroase atacuri împotriva poliției din Daghestan.