home CORUPTIE, POLITICA Moscova, noi atacuri asupra României privind scutul de la Deveselu

Moscova, noi atacuri asupra României privind scutul de la Deveselu

Share

Moscova spune că Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) s-ar putea prăbuşi, dacă ”dilema” scutului american antirachetă din Europa de Est rămâne ”nerezolvată”.

Ameninţarea a apărut marţi, în presa rusă. Ea aparţine directorului Departamentului neproliferării şi controlului armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe Vladimir Iermakov, relatează agenţia rusă de stat Tass.

Liviu Dragnea ar fi fost de două ori la Moscova, vizite private

Moscova, ţinta pe România

”Asemenea lansatoare americane sunt desfăşurate în România, iar în curând vor apărea în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, tratatul (INF) se poate nărui. Clar, Statele Unite vor fi responsabile de această prăbuşire”, a apreciat el.

”Noi vom fi pregătiţi să discutăm viitorul tratatului (INF) cu Washingtonul oricând şi în orice fel”, a adăugat Iermakov, acuzând Statele Unite că au continuat să acuze Rusia de încălcarea INF.

”Nu există motive să se spună că Rusia încalcă acest tratat”, a insistat el.

Citeşte şi
Presa de la Chișinău susține că din Basarabia ar fi dat bir cu fugiții Ilan
Jurnalistul Mircea Marian scoate în evidenţă un aspect relevant din asaltul declanşat de PSDragnea împotriva
De Ziua Naţională, după ce a participat la seria de evenimente de la Focşani, organizate
Societatea pe acțiuni MoldovaGaz, controlată de Gazprom, controlează astăzi în totalitate, la rândul ei, industria
Un eveniment actual ne dă prilejul să scriem despre intenţiile pe care le are Rusia
Fostul premier Adrian Năstase, cosmonautul Dumitru Prunariu şi fostul ambasador rus la Bucureşti Oleg Malghinov
Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, ar fi fost în două vizite private
Serviciul federal de securitate (FSB) rus de la Moscova afirmă că l-a ucis pe emirul
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a plecat în această duminică într-o vizită neoficială
De câteva zile, noul ambasador al URSSRusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, un tip de factură
Share