home EVENIMENT, POLITICA Morţii oficialităţilor mor în week-end, DNA e pe fir

Morţii oficialităţilor mor în week-end, DNA e pe fir

Share

Se pare că morţii, conform autorităţilor române, au prostul obicei să treacă în lumea de dincolo în week-end, când e expunere publică minimă şi oamenii au alte preocupări.

Toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, după ce starea lui de sănătate s-a agravat în avionul care îl transporta la Zurich, anunţă Curierul naţional.

Numărul total al morţilor a ajuns acum la 45, dacă am pus toate semnele pe răboj. Dar deja întrebarea cea mai sensibilă nu mai e, din punctul de vedere al procurorilor, câţi vor muri până la sfârşit, ci când vor muri.

Şi mai ales când vor muri oficial, la comandă politică, morţii despre care se spune că au murit deja şi care fac obiectul unei noi anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prima sursă de presă care a dat un număr de morţi, chiar vineri seară, imediat după dezastrul din Clubul #Colectiv, a fost Digi24. Acasta a anunţat că surse medicale susţineau că sunt 40 de morţi. Cifra aceasta a fost atinsă, apoi depăşită, în comunicatele oficiale, deabia la finele săpătămânii trecute.

Mai există şi un jurnalist, Pandaru, care spunea tot atunci, sâmbătă, după accident, că, în timp ce-şi căuta prietenul, vedea cum morţii erau aruncaţi stivă, unii peste alţii, în saci.

Sunt destule motive să se umple de revoltă o ţară întreagă, nu aşa?

Oamenii aceştia ar fi murit sâmbătă

Daniel Ciobanu – 39 de ani
Ionuţ Cosmin Popescu – 32 de ani
Adrian Popa – 29 de ani
Alex Chelba – 33 de ani
Ionuţ Maior – 27 de ani
Florin Cristian Popescu – 35 de ani
Tullia Ciotola – 20 de ani
Serian Mavi – 25 de ani
Andra Elena Toader – 30 de ani

Oamenii aceşti ar fi murit duminică

Alexandra Rădulescu – 26 de ani
Dan Matei Alexandru – 26 de ani
Ayberk Manci – 20 de ani
Bogdan Enache

Citeşte şi
Gabriela Firea a ascultat melodia “Foame de bani”, în CGMB

Gabriela Firea s-a enervat iar cumplit şi, evident, s-a manifestat prin portavocea sa, viceprimarul huligan Read more

Orlando Teodorovici a ajuns la scandal pe faţă cu Antena 3

Eugen Teodorovici a intrat în conflict cu realizatorii postului Antena 3, care i-au cerut foarte Read more

Consiliul Europei cere avizul Comisiei de la Veneţia în scandalul din Moldova

Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, se arată „extrem de îngrijorat de ultimele evoluții Read more

Rareş Bogdan s-a certat cu Codrin Ştefănescu la B1 TV VIDEO

Scandal într-o dezbatere a postului de televiziune B1TV, între Rareș Bogdan, candidatul aflat pe locul Read more

Aladin Georgescu, ori despre cum arată corupţia din PSD

Cu Aladin Georgescu, liderul PSD Mehedinţi, plonjăm direct în interlopa pendinte această organizaţie teroristă care Read more

Liviu Dragnea, faţă cu PSD. Adversarii ameninţă cu demisia în grup

Liviu Dragnea este ameninţat direct de adversarii săi din partid: isi vor da demisia in Read more

Ţuţuianu spune că l-a înjurat pe Codrin de a spart geamurile-n Kisselef

O a treia înregistrare audio a fost făcută publică, joi seară de România TV, în Read more

Scandal la Piaţa Victoriei. Schele ridicate vs. protestatari arestaţi

Este scandal la Piaţa Victoriei, legat de târgul de Crăciun pe care primarul general Gabriela Read more

România vs. Ungaria, un scandal cu puternic iz electoral

Brusc, fără nici o logică, a început un scandal inexplicabil, exact în buza alegerilor legislative Read more

Denise Rifai, faţă cu Nicuşor Dan, controlează furia

Denise Rifai şi-a început emisiunea electorală cu Nicuşor Dan povestindu-i acestui, la persoana a doua Read more

Share