Moody’s ar putea retrograda ratingul BNP, SG si Credit Agricole

Share

Marile bănci franceze s-ar putea confrunta cu o nouă săptămână de turbulenţe, întrucât Moody’s ar putea retrograda ratingurile BNP Paribas, Société Générale şi Crédit Agricole din cauza expunerii la criza datoriilor din Grecia, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

DailyMotion

O retrogradare este aşteptată după ce Moody’s a pus sub supraveghere, pentru o posibilă scădere, calificativele celor trei bănci la 15 iunie, iar intervalul de trei luni, în care banca îşi încheie de obicei analizele, se apropie de sfârşit, au spus sursele.

Posibila retrogradare ar putea alimenta temerile privind modul în care băncile europene ar suporta o nouă înrăutăţire a crizei datoriilor suverane din zona euro… tot pe Money.ro

Share