Monopolul bipartizan PSD-PNL, pus la cale cu cinism şi luciditate, pe bază de calcule matematice, a funcţionat.
Logic şi moral ar fi fost ca românii, dacă ar fi avut majoritar cultură politică, să fi înţeles dimensiunile golănelii şi să voteze cu dinadinsul pe dos, descalificând acest aranjament parapolitic.
Monopolul bipartizan. Tragem linie după alegerile comasate
Ce urmează? Prezidenţiale. Dacă factorul Geoană disturbă intenţiile lui Nicolae Ciucă de a face maşina de vot să-l scoată preşedinte, vom avea preşedinte pe cel care acum 15 ani era papagalul de serviciu al României, datorită lui Traian Băsescu.
Iar după legislative aceeaşi coaliţie de acum va trebui să plătească factura dezmăţului de acum. Pe ce se bazează? Probabil un fel de „lasă, că până la alegeri o brodim noi cumva”.
Nici un plan, nici o gândire sistemică. Aventurieri de duzină, nu politicieni. Totul e ca românii să se ducă la bancomat şi să găsească bani pe carduri, să-şi cumpere pui fript cu cartofi prăjiţi de la market.
Citeşte şi: Protest la Guvern, Marcel Ciolacu dă salarii mici angajaţilor
De cealaltă parte, avem o coaliţie electorală, Alianţa Dreapta Unită, care şi-a imaginat că ajunge să spună invariabil, până la plictisitor, „uite, noi suntem băieţii buni, votaţi-ne”.
Nu mai merge aşa. Trebuie să creezi eveniment politic. Exemplul cel mai bun este ce făcea Traian Băsescu: creea eveniment politic.
Cu Cătălin Drulă limfatic, lipsit de imaginaţie, atunci când e scos din pasiunea lui pentru infrastructură. Ar fi fost şi ar putea fi în continuare un foarte bun ministru al Transporturilor.
Citeşte şi: Guvernul Ciolacu pregăteşte un cod silvic pentru Mafia Pădurilor
Cu Ludovic Orban onest şi tehnic, debitând acelaşi discurs politic liniar de 30 de ani, pe care i-l cunoaşte toată lumea. Ar fi fost şi ar fi un premier bun, genul om-orchestră, anti-PSD, care se pricepe la tot şi e băiatul bun, care are nervii tari şi face compromisul decent.
Dar nu mai ajunge acum, azi trebuie să faci tumbe în public, să te rafistolezi pe tavan, să dansezi pe pereţi, ca Fred Astaire, ţinând-o de fustă pe Ginger Rogers. Omul serios nu vinde bine. Dar cum să-i ceri lui Ludovic Orban să-şi pună sombrero cu boruri largi, vopsit în culori ţipătoare?
Cu Eugen Tomac vituperând de la Bruxelles, contra Austriei, şi propunând microschengenuri absurde. Şi aruncând din când în când săgeţi otrăvite contra lui Cristian Diaconescu, cu care are un meci personal.
Citeşte şi: Ludovic Orban îl acuză pe Ciolacu de manipularea bursei, în cazul Roşia Montană
Cu Dacian Cioloş renunţând la orgolii stupide abia după ce vede că a pierdut meciul şi propunând unirea opoziţiei atunci când aceasta este ruine fumegânde…
Exemplul cel mai bun de acum, pe creare de eveniment politic, a fost ce au făcut Nicu şi Marcel şi cu ceilalţi-ca-el: au creat eveniment politic, guvernând. Bine, prost, populist, redundant, plin de gafe, intrând în coliziune.
Nu că Traian Băsescu nu a fost, la vremea sa, şi mitocan, şi bădăran, şi destructiv, dar când dădea lovitură-n week-end, schimba agenda publică. Mediocrii de la PSD-PNL au umplut spaţiu public cu eveniment politic. PSD, cu „uite, vă dăm muieţi posmagii”, iar PNL, cu sloganul „susţinem mediul de business”.
Sperietoarea suveranismului
Evident, cele două se bat cap în cap, dar ce mai contează? A ţinut vrăjeala. Completată de cea cu pericolul suveraniştilor. Care s-a dovedit că nu prea există.
Dar e bun de folosit ca sperietoare, pentru ca unii creduli să te voteze, de bucurie că nu suntem Franţa, ori Germania. Păi, nici nu avem cum să fim, aceia sunt în alt stadiu de evoluţie şi au alte probleme sistemice.
Depinde anul viitor, când îl vor cocârja pe credul taxele şi impozitele crescute, pentru plata facturii dezmăţului (care va continua până la sfârşitul anului), cum va reacţiona acesta.
Două legislaturi pierdute pentru reformă
La ce vrăjeală de 2,50 lei va mai fi expus, în speranţa că va pune boticul umed? Pericolul rusesc? Da, există, dar asta nu înseamnă să stai şi să te uiţi la un simplu ciolac, ori la un biet ciuc (cum şi-ar dori acesta să ajungă la Palatul Cotroceni) ca la părintele naţiunii, ori ca la fratele lui mai mare, de la Palatul Victoria, care a constatat că oricum nu are cum să ajungă şef de stat şi atunci a rămas cu pâinea în mână şi cuţitul la subbraţ.
Aşa cum am mai scris, în vara lui 2020, când Iohannis şi Ludovic Orban au cedat presiunilor PSD şi nu au organizat anticipate, s-a pierdut trenul unui sezon interlectoral reformist 2020 – 2024 şi următoarea oportunitate va veni abia dincolo de orizontul anului 2028.
Dacă va avea cine să facă atunci reformă. Iar în acest timp alţii vor trece ca rachetele pe lângă noi, care descoperim virtuţile coaliţiei-compromis între crocodil şi lalea. Un crocodil pe care cresc lalele şi o lalea dintre ale cărei petale cască fălcile crocodili mici şi drăgălaşi.