Mitul ambulantei groazei si copiii rapiti

Share

Exista, fara indoiala, astfel de isterii (precum cea cu copii rapiti de asa-zisele “ambulante ale groazei”, care defapt sunt false ambulante si nu apartin nici unui serviciu de urgenta) care se produc spontan.

Sa fie aceasta una dintre ambulantele groazei, care fura copii pentru organe? Nici vorba. Vom vedea mai incolo ca este o captura din filmul “The Ambulance“. Mitul exista. Daca avem de-a face cu o conspiratie pentru isterizare, a carei finalitate nu o vedem azi, aceasta conspiratie a folosit un mit bine instapanit in memoria filmica a romanului simplu, al carui creier e bine imbacsit cu filme americane proaste

Vom trece peste aceasta ipoteza – ca isteria copiilor rapiti pentru organe s-a produs fara un centru de initiere care ar fi avut o motivatie. Pe de alta parte, nu stim acum exact care a fost scopul eventualei lansari voite a unei asemenea fobii publice.

Stim insa ca un post, Oglinda TV, a isterizat oamenii cei mai permeabili la asemenea chestii, aflati pe targetul acestui post de tembelviziune.

Dar cred ca mai curand OTV a incercat astfel sa distraga atentia de la imensul scandal de prostitutie, homosexualitate si pedofilie in care este impicat directorul postului, Doru Iuga.

Un cotidian anunta aseara ca a aflat ca totul ar fi pornit de la doi politisti, care ar fi intrebat-o pe o doamna, intr-un scuar, daca nu a vazut o ambulanta, pentru ca sunt ambulante false care fura copii pentru organe.

Nu stim insa daca zvonul a fost lansat de falsi politisti, ori daca este vorba despre adevarati politisti care au pus botul la isterie si au multiplicat-o, ori daca niste adevarati politisti au lansat o asemena tema cu buna-stiinta.

Ce stim este ca mitul ambulantei groazei exista de multa vreme si pe acest subiect s-au facut peste Ocean mai multe filme. Dintre acestea (care au cam rulat pe la noi, deci oamenii simpli, spre varsta medie, care au copii mici, sunt pregatiti psihic sa puna botul), am ales “The Ambulance“, filmul lui Larry Cohen, avandu-i ca protagonisti pe Eric Roberts, James Earl Jones si Megan Gallagher.

Iata story-ul acestui film, vizibil chiar din debutul filmului, aflat in clipul de mai sus. Nu am obiceiul sa povestesc filmele, cand faci o cronica de film nu trebuie sa-l povestesti, sfertodoctii care procedeaza astfel merita un shpitz in dos, dar aici story-ul este legat direct de povestea noastra:

“Josh Baker meets a very special woman, Cheryl, in the streets of New York. Suddenly she collapses, and she’s picked up by an ambulance. When Josh wants to visit her in the hospital, it appears that she hasn’t been admitted in the hospital. Josh follows the roommate of Cheryl, and she disappears after a ride in the same ambulance. It’s up to Josh to solve the secret behind this strange vehicle”

Macar acum ne-am lamurit care sunt radacinile filmic-mitologice ale isteriei.

Share