Mitralieră o ameninţă pe Birchall că o dă afară din PSD şi din Guvern

Share

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, supranumit Mitralieră, autor al mai multor modificări controversate ale legislației penale și unul dintre social-democrații care au cerut insistent Ordonanță de Urgență pentru amnistie și grațiere, spune că Secția de anchetare a magistraților trebuie consolidată, iar dacă ministrul Justiției, Ana Birchall, va susține desființarea acestei structuri, așa cum a cerut GRECO, “va pleca și cariera ei politică se va încheia”.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Deputatul “mitralieră” vorbește și despre impozitarea pensiilor de serviciu, spunând că ar fi “o eroare gravă”, iar Guvernul și-ar “pune în cap” chiar și magistrații care au susținut toate modificările legilor justiției, inclusiv Secția specială.

Deputatul “mitralieră” susține că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție “trebuie să fie consolidată și transformată în direcție, așa cum sunt DNA și DIICOT, fiind singura redută pentru respectarea drepturilor și libertăților românilor și împotriva abuzurilor din justiție ale magistraților”.

El spune că va fi “împotriva oricărui membru PSD care va dori altceva, iar dacă colega Birchall dorește altceva va pleca și cariera ei politică se va încheia”.

Într-un lung mesaj postat pe Facebook, deputatul PSD se referă și la impozitarea pensiilor magistraților, spunând că ar fi “o eroare gravă”, iar Guvernul și-ar “pune în cap” chiar și magistrații care au susținut toate modificările legilor justiției, inclusiv Secția specială. “Am rezolvat totul și acum vrem să ne punem în cap și toți magistrații ? Chiar și pe aceia care ne-au susținut toate modificările prin legile justiției și au susținut secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție?”.

Cătălin Rădulescu vorbește și despre “hahalere puse în funcții ministeriale prin presiunea președinților de organizatii județene”: “În toti acești 7 ani, am susținut mereu ca pe funcțiile ministeriale să punem profesioniști, oameni impecabili cu mare experiență în domeniu, pe care românii să ăi aprecieze și să îi iubească, și nu hahalere puse prin presiunea președinților de organizatii județene, de care românii să râdă și care să ne facă de râs. În același timp, voi susține totdeauna miniștrii care și-au îndeplinit din plin mandatul, care au muncit zi și noapte, care sunt cunoscuți și iubiți pentru ceea ce au făcut pentru români și nu voi accepta ca sa fie schimbați cu no-name-uri , numai pentru că alții care nu au făcut nimic sunt invidioși sau pentru că nu sunt securiști ca ei”.

Parlamentarul PSD are un mesaj și pentru studenți, cărora le transmite că “generații întregi de români au ajuns oameni respectabili și au făcut această țară cunoscută în lume fără să ceară gratuități de un fel sau altul”. “M-am exprimat deja vis-a-vis de gratuitatea biletelor de călătorie cu trenul a studenților , și așa cum niciunul din noi care am făcut facultate ( mai nou universitate ) nu am avut gratuitate și ne-am pl[tit biletele de tren și generații întregi de români au ajuns oameni respectabili și au făcut această țară cunoscută în lume fără să ceară gratuități de un fel sau altul, sunt total pentru eliminarea acestor gratuități . Nu asta e piedica în a învață și a vă reprezenta țara dragi studenți ! Culcați- vă în fiecare seară cu ceea ce a spus Kennedy “, adaugă Cătălin Marian Radulescu.

Share