Mitralieră vrea amnistie/graţiere contra retragere recurs compensatoriu

Share

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, poreclit “Mitralieră”, propune să se renunţe la legea recursului compensatoriu şi în schimb să se dea amnistie şi graţiere, pentru care „99% din Comitetul Executiv ar vota în orice moment”.

Mitalieră Rădulescu vrea să facă un troc mizerabil

El susţine că prin aceasta cei condamnaţi pentru fapte de violenţă nu vor mai fi eliberaţi. Deputatul PSD afirmă că s-a consultat cu foşti procurori şi judecători, care i-ar fi spus că prin graţiere şi aministie nu ar scăpa niciodată cei condamnaţi pentru crime, violuri sau tâlharii.

„Intenţia PSD, cred că 99% din Comitetul Executiv ar vota în orice moment acelaşi lucru, a fost aceea de amnistie şi graţiere, fapt care nu s-a întâmplat. Prin amnistie şi graţiere, tocmai că ce făcea?

Elimină aceste personaje care au făcut fapte cu violenţă, proxeneţi, violatori, criminali şi aşa mai departe şi făcea amnistie şi graţiere numai pentru anumite fapte. Asta e diferenţa între amnistie şi graţiere şi recursul compensatoriu.

Mitralieră spune că s-a consultat cu foşti magistraţi

M-am consultat şi eu cu oameni care au fost în sistemul ăsta, şi foşti procurori şi judecători, şi mi-au spus care e poziţia lor. Mi-au spus într-o amnistie şi graţiere, tu alegi faptele pe care să le amnistiezi şi graţiezi şi niciodată nu graţiezi şi amnistiezi faptele cu violenţă, violul, criminali, tâlhari. Adică exact ăştia care au ieşit. Asta era diferenţa”, a declarat deputatul PSD.

Cătălin Rădulescu este unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai liderului PSD, Liviu Dragnea.

Share