Ministerul Justiției are documentele de extrădare a lui Sebastian Ghiță

Share

Ministerul Justiției a anunțat că a primit documentele transmise de instanțele de judecată sârbeşti. Este vorba de actele necesare extrădării fostului deputat Sebastian Ghiță. Documentele sunt în curs de analiză.

Până la data de 21 aprilie 2017, Ministerul Justiției a primit documentele transmise de către instanțele emitente ale mandatelor de arestare preventivă.

, informează instituţia.

Ministerul Justiţiei: Documentele trebuie traduse toate în limba sârbă

Aceste documente sunt în curs de analiză la nivelul direcției de specialitate.

, spune ministerul.

Operaţiunea  va avea loc “în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile“. Urmează să fie “definitivată cererea de extrădare“.

Acest examen de regularitate presupune analizarea corespondenței întregii documentații cu cerințele prevăzute de instrumentul internațional aplicabil.

Este vorba despre Convenția Europeană de extrădare, de la Paris, din 13 dec. 1957. Ea trebuie corelată cu legea română incidentă. Aceasta este Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Versiunea republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ministerul a amintit de “exigențele autorităților sârbe care au solicitat, între altele, traducerea documentelor în limba sârbă“, se arată într-un comunicat al ministerului, remis Agerpres.

Potrivit MJ, cu respectarea termenelor legale, după finalizarea traducerilor care însumează un număr considerabil de pagini, cererea de extrădare și documentele însoțitoare vor fi transmise autorităților competente din Republica Serbia.

Share