home CORUPTIE, EVENIMENT, POLITICA Mihai Tânjală a fost adus în sfârşit sub escortă în România

Mihai Tânjală a fost adus în sfârşit sub escortă în România

Share

Fostul deputat Mihai Tânjală a fost adus joi în țară de polițiștii din Interpol România, au informat oficiali ai Inspectoratului General al Poliției Române, citaţi de Agerpres.

Mihai Tânjală a fost adus “în urma cooperării polițienești internaționale cu Biroul Național Interpol Cayman“. Acţiunea a avut loc pe 20 octombrie.

Mihai Tînjală trăieşte liniştit în SUA, condamnat în România

Descrierea IGP este că “polițiști din cadrul Interpol România au efectuat o misiune de preluare sub escortă a unui bărbat de 59 de ani“. Acesta e din București şi a fost dat în urmărire internațională, în baza unui mandat de executare a pedepsei.

Această pdedeapsă cu închisoare a fost emis pentru Mihai Tânjală de Judecătoria Giurgiu. Tânjală a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru infracțiuni de corupție.

În cauză s-a colaborat cu Ministerul Justiției“, precizează sursa citată.

Mihai Tânjală trage de timp de un an

Procedura de extrădare a lui Mihai Tânjală din Insulele Cayman a început la finalul lunii octombrie 2015. Cel în cauză a fost arestat provizoriu în Insulele Cayman, în vederea extrădării către România, în baza Tratatului dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, extins și pentru Insulele Cayman.

România cere extrădarea lui Mihai Tînjală

Potrivit comunicatului citat, acest caz reprezintă o premieră în planul cooperării polițienești internaționale cu Biroul Național Interpol Cayman.

Citeşte şi
Cîțu: „Jumătate din PSD trebuia să fie la pușcărie, au speriat oamenii, au indus panică”

Florin Cîţu acuză PSD că a organizat o campanie pe care a plătit-o şi desfăşurat-o Read more

Codrin Ştefănescu: Ciolacu vrea să o trimită la puşcărie pe Dăncilă

Fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu a lansat un nou atac, via Facebook, la Read more

Sorina Pintea: “Să nu uităm că şi copiii României văd asta!”

În premieră după ce a fost arestată, Sorina Pintea transmite un mesaj pe pagina ei Read more

CTP îi doreşte lui Ion Iliescu să trăiască 100 de ani. De ce? De puşcărie…

Cristian Tudor Popescu (CTP) şi-a manifestat speranţa că Ion Iliescu va apuca să facă măcar Read more

Ionel Arsene, reales la PSD Neamţ. “Să nu mai băgăm oamenii la puşcărie!”

Baronul Ionel Arsene, poreclit „Sosetuţă”,  a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD Neamţ, Read more

Liviu Dragnea iubeşte Rahova, ar vrea să rămână aici după carantină

Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină, Read more

Radu Mazăre ar putea fi dus la muncă. Tâmplărie şi reparaţii auto

Mama lui Radu Mazăre a declarar, după ce l-a vizitat la Penitenciarul Rahova, că s-ar Read more

Codrin Ştefănescu ar fi fost sunat de Liviu Dragnea, din puşcărie

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, a anunţat că Liviu Dragnea i-a telefonat din Read more

Puşcărie sau puşcărie? Guvernul pregătește proiectul Fondului Suveran

Ministerul Finanțelor, condus de Eugen Teodorovici, a pus în dezbatere publică proiectul unei orgonanțe de Read more

Delir Dragnea la Antena 3. “Vor să mă bage la puşcărie!”

Delir Dragnea pe postul de tembelviziune Antena 3, Liderul PSD, mai alb şi speriat ca Read more

Share