MERGEŢI LA VOT!

Share

MERGEŢI LA VOT!

Mergeţi la vot astăzi în număr cât mai mare, pentru că aceasta este singura noastră şansă să izbândim azi, contracarând frauda electorală de proporţii, previzibilă la acest scrutin!

Astăzi trebuie să votăm cât mai mulţi, fără ezitare, împotriva acestui impostor, Victor Ponta, aflat la doar un pas de a ajunge şeful statului nostru, într-un moment critic pentru România.

Mergeţi la vot pentru a opri impostura, corupţia, minciuna, falsul, clientelismul, neam-prostia să se cocoaţe din nou, de tot, pe faţă, de-a dreptul în fruntea bucatelor noastre.

Mergeţi la vot şi sancţionaţi obrăznicia acestor inşi dominaţi de turpitudine, care l-au ales cu cinism, luciditate şi rea-credinţă pe cel mai bun dintre ei în răutăţi şi în disimularea acestora, pentru a încerca să ne păcălească şi să acapareze din nou puterea în statul român. Complet, dramatic.

Mergeţi la vot, pentru că altfel mâine s-ar putea să fim nevoiţi să folosim alte metode pentru a avea vreo şansă să mai mergem la vot şi rezultatele votului nostru să se vadă. Frauda de acum va fi în viitorul previzibil al eventualului Regim Ponta o dulce poezie faţă de ce se va pregăti atunci.

Mergeţi la vot acum, pentru că altfel în 2016, la alegerile parlamentare, nici nu va mai conta că opţiunile voastre de vot vor fi dramatic în favoarea Dreptei. În primul rând, s-ar putea să nu mai existe Dreapta. În al doilea rând, s-ar putea ca scenariul falsificării majore a votului din 1946 să se repete şi rezultatul oficial al votului să fie covârşitor în favoarea fraudatorilor PSD, ce vor controla tot: ministere, servicii secrete, guvern, economie, cultură, ca înainte de decembrie 1989.

Mergeţi la vot, ca să alegem acum un preşedinte democrat, altfel va trebui în viitor să ieşim în stradă, să curgă sânge, să moară oameni din nou pentru a avea din nou dreptul să aspirăm, să ne gândim măcar că în România va fi democraţie, stat de drept sau Justiţie independentă.

Mergeţi la vot. Toţi. Vorbiţi cu prietenii, rudele, cunoştinţele, vecinii să iasă din amorţeală şi să facă la fel. Nu este timp de pierdut. Acum e momentul nostru!

Share