Mentalitatea şi statul post-democratic

Share

POSTINDUSTRIAL

Când în SUA, în anii ’60, a apărut primul telefon de altă culoare decât cea neagră şi de o altă formă decât cea clasică, era industrială, încă în plină dezvoltare pe atunci, dimpreună cu sistemul ei democratic capitalist de tip occidental, bazat pe coşul de fum, a început să dea primele semne că într-o zi va ceda teren.

A fost primul semn de venire a epocii postindustriale. Coşul de fum a fost înlocuit cu cipul, barierele economice şi politice ale lumii capitaliste au fost înlăturate, iar economia a intrat pe un trend de globalizare care continuă şi azi.

POST-SEXE

În paralel, revoluţia neîntreruptă a sexelor (care are loc de secole, de pe când s-a renunţat la rochiile cu crinolină) a continuat în ritm galopant, mentalităţile s-au schimbat dramatic şi concepţiile de tip grudge (se poate orice, pentru că suntem frustraţi şi nemulţumiţi, se poate orice, iar aceasta nu numai în muzică) au devenit endemice, fenomen social.

POST-CIVIC

Pe la 1988 – 1992, în timpul revoluţiilor anticomuniste din statele fostei Cortine de Fier, deja educaţia occidentalului şi, în consecinţă, conştiinţa sa civică aveau de suferit dramatic.

Absenteismul la vot era regulă (sub 25% – 30% din electoratul occidental se ducea la urne), pentru că occidentalii nu mai erau (cum nu sunt nici acum) interesaţi de politică, considerând că toţi politicienii sunt la fel, adică nişte ticăloşi şi că sistemul merge oricum, asigurându-le welfare-ul dorit.

Ceea ce s-a întâmplat ulterior la noi nu a confirmat decât acest trend.

POST-CORTINA DE FIER

Intrarea pe piața statelor capitaliste a întregii Europe Centrale și de Est a dus la evoluții rapide.

În două decenii, cetățenii noilor democrații au consumat entuziasmul naiv al anilor 90 (când reclamau în stradă domnia legii şi a statului de drept în țările lor, ca în Occident), ajugând la dezamăgirea faţă de societatea capitalistă, coruptă şi hegemonică, dominată de “jandarmul universal” Statele Unite.

În florilegiul cultural stocastic al noilor tineri de astăzi sunt mixate alandala scrieri conspirativiste, viziuni metafizice aproximative asupra realităţii înconjurătoare, bazate pe ecranizarea după “Codul lui DaVinci”, “Dosarul Pelican” şi “Candidatul manciurian”, condimentate cu un anticapitalism nebulos, cu explozii de furie populară în momentele critice, apărute spontan, mentalitatea grudge de tip “se poate orice” şi lipsa aproape completă de instinct civic.

FĂRĂ INSTICT CIVIC

Generaţia tinerilor de la 1990, lihnită după democraţie şi libertate, avea o apetenţă deosebită pentru statul de drept, un instinct civic care, de exemplu, s-a consumat în România cu predilecţie în 1990, în timpul mitingului-maraton din Piaţa Universităţii.

Generaţia tinerilor de la 2012 – 2013 – 2014 este caracterizată printr-o aproape completă lipsă de instinct civic și o tendință organică de a parveni și a acumula cu avariţie, ca personajul lui Balzac, Gobsek. Maşina tare, locul de parcare, jobul, telefonul mobil cât mai mare şi patru-ge, week-end-ul la schi iarna şi la mare vara – sunt principalele griji ale noului tânăr de succes de azi.

Acesta este rezultatul educaţiei sumare la acest capitol, din anii ’90, din sistemul de învăţământ românesc năşit de FSN – FDSN, pe care studenţii din 1990 au încercat să-l reformeze şi nu au reuşit şi care a produs acum monştrii pe care îi vedem manifestându-se.

Monştrii aceştia încep la 20 de ani cu manifestaţii de tip “Uniţi Salvăm…”, la 30 de ani sunt angajaţi corporatişti în plină ascensiune sau/şi tineri politicieni teribilişti, iar la 40 de ani dintre ei se aleg indivizi lipsiţi de scrupule, dispuşi să calce pe cadavre pentru a cuceri puterea politică prin orice mijloace, precum Victoraş Ponta, Dan Şova, Edi Helwig ori Cristi Adomniţei, dematerializându-și propria umanitate.

UNIŢI, DAR OARE CE MAI SALVĂM?

Tânărul tipic de la manifestările de tip “Uniţi Salvăm…”, dacă este întrebat de ce nu manifestă în stradă pentru încetarea presiunilor USL asupra DNA, îţi răspunde senin că, prin aceste presiuni, nu se va întâmpla defapt nimic deosebit, în afară de faptul că Justiţia controlată de Traian Băsescu va deveni Justiţia controlată de Victor Ponta. “Toţi politicienii sunt la fel”, crede el.

• am mai scris despre asta aici: De ce nu ies românii în stradă pentru Justiţie liberă?

Tinerii aceştia trăiesc acum mugurii unei democraţii autentice, dar nu au aparatul cognitiv pentru a-i observa prezenţa, nu au nici discernământul pentru a-i pricepe importanţa crucială şi prin urmare rămân inerţi civic.

Este drept, vom putea să afirmăm simplist că lucrurile stau astfel pentru că ne aflăm în România. Lucrurile, credem noi, sunt însă mult mai nuanţate.

Exact acelaşi sindrom acivic are şi tânărul american, care a participat la manifestaţiile cvasianarhiste de tip “Occupy” de acum câţiva ani, iar acum a trecut la “frack off..”. E cool așa și în USA, și la București, și la Varșovia.

“SIMȚ ENORM ȘI VĂZ MONSTRUOS”

Diferenţa notabilă e că la noi, la marginea sistemului capitalist, diformităţile sistemului democratic, în curs de dispariţie aşa cum îl ştiam noi, se văd mai bine şi se manifestă mai puternic, generând provocări asimetrice suplimentare faţă de cele cu care se confruntă azi sistemul capitalist.

Pentru că spre aceasta credem că ne îndreptăm. Nu a mai apărut nici un teoretician, care să fie capabil să impună o nouă teorie economică ori politică plenară, capabilă să producă un avans de la capitalism la următoarea societate.

Motivul e simplu: societatea este mult prea nişată pentru ca o singură teorie să mai poată fi impusă doctrinar întregului corpus social contemporan, fie dacă ne raportăm la răspândirea pe care au avut-o, la vremea lor, “Capitalul” lui Marx sau “Avuţia naţiunilor” a lui Adam Smith, corespunzător celor două foste blocuri politice, cel comunist şi cel capitalist.

STATUL POST-DEMOCRATIC

O societate nişată, imposibil de controlat, dar şi pentru care nu s-a descoperit încă modalitatea de guvernare coerentă și stabilă, pe termen lung, se naşte din statul de drept sub ochii noştri: statul post-democratic. Un stat turbulent, cu episoade de haos şi dezorganizare şi pusee de autoritarism şi despotism, mixate cu perioade de democraţie veritabilă, condimentată cu drepturi şi libertăţi.

China este un stat post-democratic, care, în condiţii geopolitice şi naţionale speciale, a ars etapele, trecând de la despotismul mandarinilor comunişti la sistemul mixt actual.

Rusia asemănător, cu diferenţa că, de la ultimul lider comunist, Gorbaciov, la primul lider post-democraţie, Putin, a trecut printr-o etapă tranzitorie parţial democratică: cea a lui Boris Elţîn.

Statele Noii Europe și cele ale Occidentului, fie că ne place, fie că nu, fac acum aceeași trecere, limitându-și pe diferite coordonate, în diferite feluri, drepturile și libertățile. Sub presiunea provocărilor timpului prezent, generate de criză.

Statele Noii Europe au avut o trecere de două decenii prin democraţia de tip occidental în diferite stadii, care acum se degradează. Au luat-o pe scurtătură. Occidentul, încet-încet, ajunge în acelaşi punct de inflexiune.

Aici ne aflăm acum, iar schimbările, credem noi, se vor amplifica.

Share