home POLITICA Memoriile talentatului domn Cristian Sima

Memoriile talentatului domn Cristian Sima

Share

Cristian SimaPe când conducea WBS din str. Ionel Perlea, Cristian Sima impresiona. Urcai până la ultimul etaj al vilei ca să vorbeşti cu el  Ajungeai acolo gâfâind, dacă nu aveai condiţie fizică. Omului îi plac înălţimile. Nici St. Moritz nu-i la nivelul mării.

Avea un birou simplu, pe el un laptop, lângă care erau aruncate o telecomandă şi un iPhone. Că iPhone-ul e slab ca sculă, asta am aflat ulterior.. La fereastra camerei mari, două fotolii moderne, o măsuţă între ele. Pe peretele opus biroului, o plasmă cât mai mare, pe care rulau bursele.

Înainte să mă întâlnesc cu Sima, m-am documentat. Am fost impresionat de CV-ul de copil teribil în matematici. Proveneam totuşi dintr-un centru universitar unde studiase un tip ce dăduse o lemă în matematică, Ceru pre numele său, iar mama predase aceeaşi disciplină.

Evoluţia ulterioară a acestui om a fost ca un montaigne-russe. Acum stă în St. Moritz. Data trecută când a anunţat că publică ceva tare de tot, pentru că apoi s-ar putea să nu mai existe, era în octombrie 2012, după suspendarea lui Băsescu, când nebunia era maximă şi toată lumea se certa cu toată lumea. Pre-campania la legislative. Acum repetă figura. Suntem în campania electorală pentru euroalegeri.

Repetă figura. Repet, pentru a se auzi clar acest lucru. După ce lansează mărturisirile parapolitice cu iz de jurnal, scrise ca notiţele la brutul unui roman autobiografic, începe un ciclu, numit “Marea Spovedanie” (cu S mare – o să-i spun de-acum MS), care seamănă cu cărţile de tip “Viaţa mea”, scrise de unii prozatori talentaţi.

Eugen Barbu a plagiat după Paustovski, ok, nu ştiu dacă Sima a plagiat după cineva sau nu, scrie bine, dar totuşi se ridică întrebarea: de ce acum? Şi nu mă refer la MS, ci la ce a fost înainte.

Mereu scrie de-astea:

Toata dimineata au zburat prin fata geamului avioane de vinatoare si elicoptere.Nu cred ca venisera dupa mine:))))))), acum ninge. O fi vre-un semn?

Poate că e un semn că natura s-a săturat de mizeria noastră şi vrea să se cureţe. Sau:

Daca ninge mai vin astia dupa mine?:)))))))

Face şi un intermezzo la MS:

Toata lumea are o singura intrebare:De ce acum?De ce nu m-am spovedit inainte de pacate eventual? Ce urmaresc? Pe cine sprijin? De ce nu si ceilalti?

, apoi o abureşte la greu, cu Patriarhul, cu Cicero (Cicero, nu Ciceo), şi tot nu răspunde. Ce vrea acest om? Vorbeşte despre umbre. Cred că nu sunt cele din serialul SF Babylon 5, dar cu certitudine după ce ele vor pleca we have to clean the dirt.

Umbrele politicii în 2012″ vrea să mă convingă de un lucru pe care nu am să-l accept niciodată: că toţi sunt o apă şi-un pământ. Face un maglavais, în care mixează Predoiu cu Maior, Dăianu cu Băsescu, Hrebe(nciuc) cu Coldea şi în general tot ce iese-n cale.

E un jurnal de capă şi spadă politică. Pe Predoiu îl face praf şi pulbere, reiese clar din textul lui Sima că acesta e money & power oriented, apoi Sima e luat de Robert telefonic şi-l ridică pe Predoiu în slăvi, spunând că e… cel mai curat politician ever. Nu merge aşa, ori, ori – consecvenţă!

Băsescu e marele sforar care face şi desface, totul gravitează în jurul lui. Pluteşte un aer de amoralitate generalizată însă în aceste sforării, dintre care mereu iţeşte capul Coca-Cola Predoiu. Predoiu zice, Predoiu face, Predoiu drege. Măi tată!

MRU e când debusolat, când depăşit, când outcasted by allmighty Predoiu, who detains his bureau, când extrem de dur şi nevricos. Maior e băgat până-n gât în politică. Dăianu zice că nu, să nu faci aşa, dar să faci aşa.

Noi ştiam că Dăianu, când îi pui o întrebare simplă, îţi răspunde 30 de minute şi nu înţelegi nimic, spre deosebire de orice capitol-frază din “Toamna Patriarhului”, care e coerent.

Coldea gravitează prin zonă. De ce? CTP e Crucişătorul Potemkin al presei române. Bine că nu e Fregata Rasputin sau Portavionul Putin sau Balonul de Gumă de Mestecat Rogozin (îl vom numi de-acum, dacă va mai interveni în discuţie, dar nu credem, BMGR). Dumnezeule, cât vom mai vorbi despre acest omuleţ, CTP, la superlativ? Blănculescu, evident, este deplorabil.

Una peste alta, încă o dată: de ce acum? Nimeni nu poate înţelege de ce un om de o inteligenţă mult peste medie, considerat un geniu în ale matematicii, când îi pui această întrebare simplă începe să vorbească fără să spună nimic.

Deci: de ce acum şi cui foloseşte să spui că toţi sunt o apă şi un pământ, “dar eu voi vota la aceste alegeri cu PDL”? E contradictoriu! Ce mai contează acum, în 2014-aproape vară că l-ai sfătuit odată pe Băsescu să-şi facă o ieşire demnă din scenă?

Vrei să afle lumea încă odată (dacă nu a reţinut în octombrie 2012) că, dacă dumneata ai fi fost preşedintele României şi nu Băsescu, îţi făceai o ieşire demnă şi la ora la care stăm acum de vorbă ne puneau plocon Ponta şi Crin, fedeleş, la picioarele lui Putin?

Şi aş putea continua aşa mult timp, tot mai ascuţit. Rămâne întrebarea: de ce acum?

Citeşte şi
Oricât de visător aş putea să par când afirm asta, aşa stau lucrurile: Dreapta trebuie
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nici
Brokerul fugar Cristian Sima a declarat într-o emisiune de televiziune că Mihnea Contantinescu, membru al
Ovidiu Soare este fiul fostului şef al Poliţiei Ilfov. Tatăl lui Soare a fost în
Ioan Rus îl predă pe Dan Şova la DNA! "Se strânge laţul anchetei DNA în
Avem acum orice posibilitate de a vedea la putere un Executiv corupt, un caz exemplar
Vizibil si acum pe net, “Ceausismul lui Nastase” a aparut in vara anului 2003, adica
In mai 1989, SRI anunta ca patru ofiteri din SRI Arges au fost trimisi in
Din categoria “armaghedoane multe, marunte, diluate si ciucure de judecati de valoare fara acoperire”, astazi
~Petcu, poreclit "imprumut fictiv"~WikiLeaks sau spune-mi daca esti si tu cu rusii~Ponta + Crin =
Share