Meleşcanu voia ca diaspora să voteze fără semnături…

Share

Meleşcanu voia ca diaspora să voteze fără semnături...

Meleşcanu a înaintat BEC-ului mai multe propuneri fistichii de modificare a modului de vot în diaspora, printre care… votul fără semnătură! Din fericire, la Biroul Electoral Central mai există încă o masă critică de oameni cu simţul ridicolului şi BEC a respins solicitarea MAE.

Meleşcanu a propus ca, în tabelul electoral folosit la votarea în afara ţării, să fie completate doar rubricile referitoare la nume, prenume, CNP și localitatea de domiciliu. Practic, aceasta ar fi însemnat, implicit, nu explicit, să se elimine semnătura alegătorului!

Măsura aceasta halucinantă a fost prezentată ca propunere pentru fluidizarea votului în diaspora! Absolut incredibil un asemenea tupeu!

citeşte şi:
• PSD strânge semnături pentru Victor Ponta. De ce?
• Trafic cu CNP-uri (revista presei)
• ACL va analiza un milion de CNP-uri

Pentru un neamţ sau un britanic, relevanţa ştirii că, pentru fluidizarea votului, diplomaţia română se gândeşte să scoată semnătura olografă din tabelul electoral este minoră. Neamţului, britanicului pur şi simplu nu îi trece prin cap că cineva poate astfel să fure. Instituţionalizat.

Or, scopul măsuri acesteia este evident: MAE nu a vrut nici un moment să înfiinţeze noi secţii de vot, aşa că duminică românii din diaspora şi din campusurile universitare se vor înghesui iar la urne. Aceasta este o măsură electorală nişată pe electoratul Dreptei, menită să îi îngreuneze dreptul la vot.

Lipsa semnăturii pe tabelul de vot, pe de altă parte, le-ar fi dat posibilitatea pesediştilor să falsifice votul diasporei. Aşa cum vedeţi dacă urmaţi linkul de mai sus, baze de date cu CNP-uri se pot vinde şi cu 5.000 de euro. Oricum, astfel de baze de date se găsesc pe Internet sub diferite forme.

Aşadar, dacă în realitate duminică în diaspora vor vota, să zicem, 160.000 de români, dintre care 90% vor vota cu Klaus Iohannis, iar pentru ca Ponta să iasă preşedinte va fi nevoie ca acesta să aibă încă 40.000 de voturi în favoarea sa (la primul tur aceasta a însemnat cam 1% din voturile valabil exprimate), cele 40.000 de voturi pro-Ponta ar fi fost împărţite frăţeşte, pe tabele adăugate celor de la secţiile de votare, cu procesele verbale falsificate şi problema era rezolvată.

Share