MediaSind: În TVR a fost depășită orice limită!

Share

“Ultima ședință a Comitetului Director a SRTv, de miercuri, 9 ianuarie, a consfințit victoria nesimțirii asupra logicii: salariații nu vor mai putea fi reprezentați de cine vor ei, ci de cine vrea Administrația”, opinează Stelian Damov pe blogul său.

Acesta continuă:

“Evident, frica ce îi stăpânește pe Andras Demeter și Cristian Zgabercea, cei care conduc cu adevărat SRTv, capătă forme monstruoase. După ce au transformat TVR într-o companie unică în lume, acum o transformă în ceva inimaginabil de odios, sfidând bunul simț, logica și chiar legea!

Este enervant să asiști la abuzurile unor oameni care nu au demonstrat niciodată nimic și să te zbați să arăți lumii că albul este alb, că negrul este negru și că tonurile de gri nu au ce căuta aici.

În mod cât se poate de pervers și de arogant, noii șmecheri din fruntea TVR au învățat repede că poți să-i duci de nas pe toți și să manipulezi totul prin regulamente.

Astfel, regulamentele sunt mai tari decât legile care ne guvernează și, astfel, au efecte mai importante. Pentru a-l înlătura pe incomodul Valentin Nicolau, cel care informa pe toată lumea despre ceea ce se petrecea cu adevărat în Consiliul de Administrație, Comitetul Director a modificat un… regulament.

Numai că noul regulament își poate permite să spună CINE are dreptul să participe la alegeri. Este pur și simplu imposibil de imaginat că așa ceva se întâmplă aievea.

Conform legii, Consiliul de Administrație al SRTv este compus din 13 membri. Doi dintre aceștia sunt reprezentanți ai salariașilor și care sunt aleși în urma votului la care participă toți salariații. Evident, în urma votului sunt desemnați și supleanții acestora.

Administrația SRTv este obligată DOAR să asigure buna desfășurare a întregului proces: înscrierea în competiție, campania electorală, votarea propiru-zisă și numărătoarea voturilor.

Venirea lui Stelian Tănase în funcția de Director General Interimar este fix o apă de ploaie, căci, la prima impresie, pare să fie complet rupt de realitate. Mie, totuși, mi-e teamă să nu fie o ploaie acidă, pentru că este imposibil pentru un om cu un coeficient mediu de inteligență să nu înțeleagă consecințele unei asemenea modificări.

Sunt convins că Valentin Nicolau nu va ceda cu una, cu două. Problema este ce vor face teveriștii. Unii deja sunt resemnați, după modelul mămăligii care nu explodează niciodată. Alții jubilează. Apropo, încercați să ghiciți cine jubilează! Cum, nu v-ați dat încă seama?

Sunt curios cum vor arăta protestele Sindicatului reprezentativ: un mieunat, un schelălăit, un lătrat, o voce bărbărească, o chemare la luptă sindicală, grevă (?!)… Pfua, ce imaginație debordantă am câteodată…

Lăsând gluma la o parte, cred că a sosit momentul să abordăm lucrurile un pic mai altfel. Este inadmisibil, într-o societate democratică, să își spună altcineva cine ești sau pe cine să îți alegi să te reprezinte.

Conform aceluiași principiu, îi transmit udemeristului Andras Demeter că la următoarele alegeri parlamentare nu are voie să voteze decât cu oameni de etnie română, adică să fie reprezentat în Parlament DOAR de către români, nu-i așa?, că doar suntem în România.

A impune cuiva să fie reprezentat doar de oameni care aparțin unui anumit grup este cea mai elementară formă de discriminare. Cu alte cuvinte, Administrația SRTv îi obligă pe cei 2.450 de angajați să voteze doar ce vrea ea.

Evident, salariații sunt, din nou, bătaia de joc a inteligenților parașutați în TVR direct în funcții de conducere. Partea cea mai hilară este că salariații sunt obligați să trimită în CA doar angajați ai SRTv, în timp ce toate partidele, Președinția și Guvernul pot trimite pe cine vor ei.

Apropo, de ce e atât de potrivit Stelian Tănase să conducă TVR, dacă nu este angajat al acestei instituții? Această întrebare trebuia să și-o pună politologul și omul de cultură care a prezidat ședință de Comitet Director, prin care a fost aprobat un regulament monstruos.

Să le fie rușine tuturor celor care au votat în favoarea acestei aberații, acestei discriminări inimaginabile în anul 2013. Sunteți demni de întreg disprețul de care suntem capabili… Când se va dovedi că ați greșit votând această nesimțită discriminare, va trebui să ne gândim cum veți plăti pentru aroganța de a depăși orice limită.”

Share