MediaSind: Conducerea politică a TVR a cenzurat dezbaterile despre moţiune

Share

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, Filiala MediaSind TVR, condamnă decizia conducerii instituţiei de a nu NU transmite dezbaterile de la motiunea de cenzură din Parlamentul Romaniei.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

TVR a decis sa ignore aceasta temă de actualitate, de mare interes pentru societate, pentru România şi pentru partenerii nostri din UE, încălcând în mod flagrant propria lege de organizare şi funcţionare!

MediaSind TVR consideră că prin această decizie editorială, actuala conducere a TVR a părăsit cadrul legal al funcţionării instituţiei şi a eşuat lamentabil în îndeplinirea misiunii informative a televiziunii publice.

Conducerea TVR a eşuat în privinţa liberei comunicări a informaţiilor, precum şi la capitolul informării corecte a opiniei publice.

Este ruşinos că pe parcursul dezbaterii moţiunii de cenzură, TVR a ales să difuzeze un film coreean-Yanxi, Palatul suspinelor, o emisiune înregistrată Tribuna Parlamentului şi un reportaj înregistrat.

Ne punem intrebarea dacă a fost vorba în acest nefericit caz despre INADAPTARE sau despre transformarea TVR într-un instrument de manipulare în momente decisive pentru viitorul Romaniei?

Pentru a stopa astfel de comportamente ciocoiești față de public și pentru a pune capăt abuzurilor preşedintelui-director general Doina Gradea și ale camarilei sale, cerem noii majorităţi create în Parlamentul României să demită de urgenţă actuala Administrație și să aducă în fruntea Televiziunii Române profesioniști neangajați politic, care să ofere dovezi de responsabilitate în respectarea misiunii publice a instituţiei, a respectului pentru angajaţi, precum şi în cheltuirea banului public.

Departament Comunicare MediaSind TVR
Bucuresti, 10 octombrie 2019

Share