MediaSind condamnă decizia limitării dreptul salariaţilor SRR de a-şi alege reprezentanţii în CA

Share

Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSindprotestează faţă de Dispoziţia Comitetului Director al Societăţii Române de Radiodifuziune – SRR nr. I.23 din 3 iunie 2014 semnată de Ovidiu Miculescu, Preşedinte – Director general, de a interzice accesul persoanelor din afara instituţiei de a candida pentru locurile prevăzute de lege în Consiliul de Administraţie, ca reprezentanţi ai salariaţilor.

Această decizie este un atentat la principiile democratice, fiind ilegală şi discriminatorie. Ea limitează controlul public asupra Radioului Naţional, afectând credibilitatea instituţiei publice de presă.

Dispoziţia contravine flagrant Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR care prevede dreptul salariaţilor de a-şi alege doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, fără nicio restricţie.

Prin modificările aduse, Comitetul Director își atribuie rolul de legiuitor, adăugând reglementări dincolo de cele prevăzute de lege.

Potrivit art 20 alin 2 din Legea nr. 41/1994, singurele persoane care nu pot face parte din CA sunt membrii Parlamentului şi ai Guvernului.

Dispoziţia este discriminatorie deoarece impune criterii de selecție doar reprezentanților angajaţilor din cele două instituții publice.

Clasa politică nu a fost afectată în niciun fel, aceasta având în continuare dreptul să-şi numească fără constrângere reprezentanţii în CA.

Realitatea a demonstrat că reprezentanții salariaților aleși din afara instituției au fost cei care, în majoritatea cazurilor, au funcționat independent de interesele politice și au apărat interesele instituţiei.

Ei au acționat, totodată, și ca garanți ai transparenței, prezentând în public activitatea CA și semnalând riscurile de derapaje, inclusiv ilegalităţi şi incompatibilităţi ale conducerii instituţiei.

În prezent, în urma acestor avertizări publice, mai mulţi membri ai conducerii Radioului Public au fost depistaţi de Agenţia Naţională de Integritate ca incompatibili, iar în atenţia DNA se află mai multe dosare în cercetare.

Inclusiv preşedintele-director general al SRR, Ovidiu Miculescu, a fost declarat incompatibil de ANI şi de Curtea de Apel a Muncipiului Bucureşti, acestuia fiindu-i interzis să mai ocupe timp de trei ani o funcţie publică.

Adevărul este că această schimbare intempestivă a Regulamentului a fost făcută cu scopul de a limita accesul liderului Sindicatului Unit al Salariaţilor – Radio România, Adrian Moise, care a fost concediat ilegal în urma dezvăluirilor privind actele de corupţie ale administraţiei Miculescu.

Această acţiune de încălcare flagrantă a legii pentru atingerea unor interese meschine, înpiedică şi participarea la alegeri a celuilalt candidat propus de Sindicatul SUS Radio România, Cristian Pîrvulescu, preşedintele Pro Democraţia, o importantă voce a societăţii civile româneşti.

Întrucât această decizie contravine flagrant Constituţiei României şi Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, fiind discriminatorie şi ilegală, Comitetul Executiv al FRJ MediaSind solicită conducerii Radioului Public să modifice în regim de urgenţă prevederile adoptate.

FRJ MediaSind solicită Comisiilor de cultură, arte și mijloace de comunicare în masă ale Senatului și Camerei Deputaților să dispună măsurile care se impun pentru restabilirea legalității şi sancţionarea persoanelor vinovate.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind Bucureşti, 4 iunie 2014

Share