MediaSind catre Realitatea Media. Scrisoarea unui angajat

Share

•MediaSind atrage atentia Realitatea Media (RM) sa-si respecte salariatii si sa le acorde drepturile•

•Scrisoarea unui angajat RM ce vrea sa intre in greva generala maine•

FRJ MediaSind solicită Realitatea Media să-şi trateze angajaţii cu respect

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a luat act de sesizările primite din partea unor angajaţi ai SC Realitatea Media SA, privind unele abuzuri savârşite de către conducerea trustului împotriva drepturilor jurnaliştilor, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media.

Potrivit sesizărilor, angajaţii societăţii nu şi-au primit de câteva luni salariile, iar drepturile prevăzute în CCM Unic la Nivel de Ramura Mass-Media, cum ar fi cuantumul salariului minim pe ramură, sporurile de vechime şi de fidelitate, plata orelor suplimentare şi a orelor lucrate în zilele libere lipsesc cu desăvârşire.

De asemenea, potrivit informaţiilor publicate în presă în ziarul Bursa, website-urile Reporter Virtual şi Starea Presei, angajaţii sunt obligaţi să renunţe la contractele individuale de muncă şi să accepte semnarea unor contracte de drepturi de autor, ale căror clauze încalcă flagrant legislaţia privind drepturile de autor, ceea ce determină ca jurnaliştii să nu mai fie protejaţi de legislaţia muncii.

Având în vedere aceste derapaje de la normele interne şi internaţionale privind mass-media, precum şi pentru a se evita declanşarea unei greve generale în cadrul trustului, FRJ MediaSind solicită conducerii SC Realitatea Media să-şi trateze angajaţii cu respect şi să achite la zi toate drepurile prevăzute în legislaţia muncii.

Menţionăm că Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, prin secretarul general Aidan White, a condamnat zilele trecute tratamentul abuziv care este aplicat jurnaliştilor români de către unele trusturi de presă, cum ar fi şi Realitatea Media, susţinând că ”jurnalismul în România este sub asediu din cauza problemelor economice ale ţării şi a lăcomiei angajatorilor.

Viitorul acestei profesii este într-un pericol serios. Angajatorii şi autorităţile trebuie să ia imediat măsuri, pentru a păstra jurnalismul profesional şi pentru a se opune crizei cu care se confruntă democraţia şi libertatea presei.”

Preşedinte FRJ MediaSind, 31.08.2010
Cristi Godinac

Pentru conformitate, vă prezentăm sesizarea unui angajat al Realitatea tv care doreşte să intre în grevă generală de la 1 septembrie.

Scrisoarea unui angajat Realitatea Media ce vrea greva generala

“Nu vă cunosc pe toți.
Mi-ar fi imposibil.
La fel cum nu îmi cunosc toți verișorii, toate mătușile.
În ambele situații însă suntem o familie.
Una numeroasă.

În copilărie, când făceam câte o prostie, tata era primul care mă disciplina.
Sora mea mai mare nu a încetat niciodată să se împotrivească și să se așeze între mine și el.
Cu toate că era conștientă că am făcut o prostie și ar trebui să fiu pedepsit, nu mă putea privi încasând curele peste palme.
E o chestie de sânge.
E în sângele nostru să fim jurnaliști.
Suntem jurnaliști când îi apărăm pe cei săraci puși de către Guvern să facă sacrificii și mai mari.
Suntem jurnaliști când dăm dreptate
patronatelor.
La fel de jurnaliști când promovăm mișcările sindicale.
Nu suntem însă jurnaliști pentru noi înșine.
Am acceptat o situație ciudată – să fim puși în ipostaza de a urla despre încălcarea drepturilor pensionarilor, bugetarilor, PFA-urilor, medicilor, pacienților sau mamelor, dar să fim muți când ni se încalcă nouă drepturile.

Cu bună știință continuăm să urlăm pentru alții în timp ce banca ne ia casa, firma de leasing ne ia mașina, Provident vine după împrumutul de 3 lei făcut pentru pâinea zilei de mâine…
Cu bună știință aplecăm capul când managerul ne spune că nu sunt bani pentru salariile noastre printr-un mail trimis din Bahamas unde face team-building cu colegii manageri din trust.
Cu bună știință acceptăm amenințarea că mâine nu mai avem loc de muncă dacă nu continuăm să acceptăm să lucrăm fară să fim plătiți.
Compostăm cu putere biletul de RATB care a luat locul bonului de la benzinărie.
Nervii, frustrarea, depresia, revolta.
Toate rămân în autobuz după ce coborâm în fața Casei Presei Libere.
Se pierd printre norii de transpirație mascată cu parfumuri de firmă, sunt domolite de vocea ridicată care ne oferă leucoplast cu rivanol la 1 leu.
Intrăm în Casa Presei Libere cu capul plecat și ieșim cu capul mână.
Sabia managerului nu iartă pe nimeni.
Am transmis live greve generale, greve japoneze, proteste spontane.
Am transmis live negocieri între sindicate și guvern, am transmis live negocieri peste negocieri.
Măcar atât să fi învățat: să fim solidari.
Să protestăm.
Să nu mai stăm ascunși sub talpa managerială ci să ne ridicăm pe propriile picioare, să deschidem propriile guri și să ne cerem banii.
Să ne cerem drepturile.
Să nu mai fim proprii noștri gropari.
Cimitirele sunt deja pline.
Newsin, mă auzi? The Money Channel, mă auzi? Realitatea FM, mă auzi? Realitatea TV, mă auzi? Romantica, mă auzi?
Suntem o familie. O familie cu o voce puternică. Unul lângă altul suntem în stare să ne redobândim drepturile. Dezbinați, să ne fie țărâna ușoară.

Semnat:
Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie.”

Share