home CORUPTIE, POLITICA Marile anchete ale procurorilor se mişcă foarte încet, în aşteptarea noilor şefi

Marile anchete ale procurorilor se mişcă foarte încet, în aşteptarea noilor şefi

Share

Marile anchete ale parchetelor stagnează. În timpul interviurilor susținute marți, 11 februarie, la Consiliul Superior al Magistraturii, doi dintre candidații la șefia marilor parchete, Gabriela Scutea și Crin Bologa, au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că operativitatea cauzelor a fost afectată în ultimii ani, deși a scăzut numărul dosarelor de soluționat.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Imediat după preluarea mandatului la Justiție, Cătălin Predoiu spunea că o explicație a scăderii ritmului investigațiilor ar putea fi absența unor titulari la DNA, DIICOT și Parchetul General.

G4media.ro a trecut în revistă câteva dintre marile anchete care trenează pe rolul parchetelor.

Dosarul Liei Olguța Vasilescu

Trimis în judecată pe 19 iulie 2016, dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de luare de mită, folosirea influenței și spălare de bani, și în care a fost reținută pentru 24 de ore fix în timpul campaniei electorale, a avut un traseu anevoios în instanță, iar la începutul anului 2017 a fost retrimis de judecători la Direcția Națională Anticorupție pentru refacerea anchetei.

Problema a fost legată de faptul că înregistrările ambientale depuse la dosar au fost făcute ilegal, iar declaraţiile unora dintre martori au fost luate de poliţişti care nu aveau delegare de la procuror.

Timp de trei ani, ancheta a stagnat. Surse apropiate investigației au precizat că, în urmă cu câteva zile, procurorii au reînceput să audieze martori, câțiva funcționari de la Primăria Craiova.

Audierile au avut loc la DNA Craiova, iar peste o săptămână au fost programate două audieri și la structura centrală a DNA. Reînceperea activității coincide cu startul campaniei electorale.

Cazul protocolului găsit de Darius Vâlcov pe pragul casei

Pe 18 iunie 2019, procurorii DIICOT au anunțat că l-au pus sub control judiciar pe Darius Vâlcov, fosta eminenţă cenuşie a programului de guvernare al PSD, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, după ce a postat pe pagina sa de facebook un protocol clasificat, încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul General.

Trei zile mai târziu, Curtea de Apel București i-a revocat măsura, iar de atunci, nu a mai fost făcut public niciun act în anchetă. În prezent, potrivit unor surse judiciare, procurorul desemnat să se ocupe de acest caz este în concediu.

Dosarul violențelor din 10 august 2018

Nici cazul în care se investighează violențele de la protestul Diasporei nu avansează cu pași repezi. Dosarul 10 August este nesoluționat, deși în vară se împlinesc doi ani de la evenimentele violente.

Cazul a fost preluat anul trecut de DIICOT de la Secța Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General. Va fi acum repartizat unui alt anchetator, după ce procurorul Doru Stoica a cerut aviz de la CSM pentru pensionare, așa cum a dezvaluit G4Media.ro aici.

În dosar este începută urmărirea penală față de foștii șefi ai Jandarmeriei, coloneii Sebastian Cucoș, Ionuț Sindile și maiorul Laurențiu Cazan.

Dosarul Tel Drum, cu protagonist Liviu Dragnea

Pe 16 ianuarie 2020, procurorul șef interimar al DNA, Călin Nistor, a afirmat că speră că nu va mai dura mult și va fi dată o soluție legală în dosarul „Tel Drum”, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este suspectat din 2017 de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene.

În octombrie 2019, Călin Nistor susținea că până la finalul lui 2019 se va da cu siguranță o decizie în acest dosar penal.

Întrebat, după interviul susțin la Ministerul Justiției, pentru funcția de șef al DNA, de ce nu s-a finalizat ancheta în acest caz, Nistor a spus că „e greu să avanseze termene precise”, dar că speră că nu va mai dura mult până ce procurorul de caz va da o soluție. Surse apropiate anchetei au precizat că în aceste zile au loc audieri de martori în dosar.

În cazul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea.

Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Dosarul accidentului mortal provocat de Iorgulescu Jr.

La mai bine de trei luni de la inculparea lui Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă, ancheta accidentului, în urma căruia un tânăr de 24 de ani a murit, nu dă semne de progres.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București sunt la etapa în care întocmesc documente. În acest timp, Iorgulescu Junior este mutat de la o clinică la alta, în Italia.

Fiul lui Gino Iorgulescu a produs un grav accident în Capitală, pe 8 septembrie, în jurul orei 3.00, pe șoseaua Chitilei. Mario Iorgulescu abia își cumpărase o mașină puternică, marca Aston Martin.

Acesta a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 24 de ani, a murit pe loc. Mario Iorgulescu era băut și drogat în momentul în care a produs accidentul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală: Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la cocaină. Dosarul a fost apoi preluat de Parchetul Capitalei.

Citeşte şi
Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor procurori-şefi

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire pentru procurorii șefi propuși de ministrul Justiției, Read more

Gabriela Scutea (PG) şi Giorgiana Hosu (DIICOT), respinse de CSM

Procurorii Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu, propuse de ministrul demis al Justiției, Cătălin Predoiu, în Read more

Călin Popescu Tăriceanu va fi pus miercuri sub acuzare, abuz în serviciu

Călin Popescu Tăriceanu a fost citat miercuri după amiază, la Parchetul General, au precizat surse Read more

Oana Schmidt Hăineală şi Bogdan Licu nu se lasă, vor în capul bucatelor

Oana Schmidt Hăineală, fostul pion din Justiţie al lui Liviu Dragnea, şi cu Bogdan Licu, Read more

Parchetul General. S-au înscris opt candidaţi la şefia Ministerului Public

Opt magistraţi s-au inscris in cursa pentru numirea procurorului-sef de la Parchetul General, a informat Read more

Toate candidaturile depuse pentru şefia parchetelor din România

În acest moment, avem toate candidaturile care au fost depuse, la solicitarea ministrului Justiţiei, Cătălin Read more

DNA, DIICOT și Parchetul General, noi şefi pe 22 ianuarie

DNA, DIICOT, Parchetul General vor avea noi procurori şefi, respectiv procurorul general până pe 22 Read more

CSM a aprobat prelungirea delegării Codruţei Kovesi la Parchetul General

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat prelungirea delegarii Laurei Codruta Kovesi Read more

Codruţa Kovesi a fost primită cu flori şi aplauze la Parchetul General. Ce a declarat la ieşire VIDEO

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost întâmpinată cu flori, aplauze și scandări Read more

Tudorel Toader se pregăteşte să facă un nou DNA al corupţilor

Tudorel Toader ar intenționa ca în zilele următoare să propună transformarea Secției speciale pentru anchetarea Read more

Share