home EVENIMENT, POLITICA Maghiarii îi despart pe refugiaţii sirieni de copii lor

Maghiarii îi despart pe refugiaţii sirieni de copii lor

Share

Ungaria desparte familiile de refugiaţi care i-au trecut ilegal graniţa, în virtutea faptului că a declarat starea de urgenţă în două dintre judeţele sudice, într-o încercare disperată de a stăvili valul de refugiaţi preponderent sirieni, care au trecut venit dinspre Serbia şi şi-au dorit să ajungă în Austria, apoi în Germania.

Orice minor dintre refugiaţi care este găsit fără documentele corecte la el ete luat de lângă părinţii săi şi plasat în orfelinate.

În acelaşi timp, părinţii refugiaţi vor fi puşi într-unul sau două perimetre de detenţie, numite zone de tranzit, în timp ce vor aştepta să fie judecaţi pentru trecerea ilegală a frontiereo  – o infracţiune  care nu se pedepseşte în Ungaria cu închisoare.

La baza acestei măsuri ce afectează familiile de refugiaţi, care aduce aminte de Ungaria fascistă a lui Horty Miklos, se află o lege care a intrat în vigoare luni, când autorităţile au sigilat un tren care trecea frontiera dinspre Serbia spre Ungaria, în care se aflau mii de oameni.

Sute de refugiaţi se presupune că ar fi blocaţi  la graniţa dintre Serbia şi Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a închis frontiera cu un gardă de sârmă ghimpată.

Citeşte şi
Ungaria mulţumeşte public UDMR şi lui Hunor Kelemen VIDEO

Ungaria şi România renunţă la obligativitatea carantinei pentru cetăţenii lor care trec graniţa comună, a Read more

Viktor Orban, Dragnea doi, vrea să schimbe Legile Justiției

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că decizia Curţii Supreme, prin care se acordă despăgubiri Read more

Hunor Kelemen: Nu mai poţi prosti o ţară întreagă cu furatul Ardealului!

Preşedintele UMDR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri seara că există o competiţie acerbă între politicieni, Read more

Ungaria, propagandă jegoasă: Iohannis sărutându-se cu Juncker, trucaj foto

O manipulare grosolană a fost difuzată duminică seară, în prim time, de o televiziune apropiată Read more

Ungaria anunţă că nu va renunţa la Transilvania, spune un înalt oficial

Ungaria se implică tot mai mult în România, de la programe economice dedicate maghiarilor din Read more

Le Figaro: Bolnavul Europei nu e Polonia sau Ungaria, e România

”Bolnavul Europei nu e Polonia, nici Ungaria, ci România”, scrie profesorul român Alexandru Călinescu într-un Read more

Magyar Nemzet, cotidian de opoziţie, se închide după 80 de ani

Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de Read more

Ambasadorul Ungariei a fost convocat la MAE român

Ambasadorul Ungariei a fost convocat astăzi la MAE român, după incidentul de la Budapesta, cu Read more

Război hibrid al Rusiei se poartă prin scandalul autonomiei maghiare

Scandalul declanşat de mai mulţi ani de tendinţele de autonomie ale maghiarilor din Transilvania sunt Read more

România vs. Ungaria, un scandal cu puternic iz electoral

Brusc, fără nici o logică, a început un scandal inexplicabil, exact în buza alegerilor legislative Read more

Share