home EVENIMENT, POLITICA Ludovic Orban pregăteşte vârtelniţa cu trei asumări de răspundere

Ludovic Orban pregăteşte vârtelniţa cu trei asumări de răspundere

Share

Vicepremierul Raluca Turcan, adjunctul guvernamental al lui Ludovic Orban, a declarat că, din punct de vedere matematic, moţiunea de cenzură anunţată de PSD, în privinţa alegerii primarilor în două tururi, nu va avea suficiente voturi pentru a trece.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Atunci, guvernul PNL va mai avea încă două sau trei angajări de răspundere, pentru proiecte foarte importante.

„Angajarea răspunderii înseamnă că ne punem mandatul pe masă, că Guvernul risca totul pentru un proiect pe care oamenii îl aşteaptă. În momentul de faţă, moţiunea pe care PSD o anunţă nu ar trebui să treacă, matematica este în defavoarea lor.

Ne dorim ca aceasta moţiune să ducă la alegerea primarilor în două tururi, adică să nu treacă. Evident că, după aceasta angajare de răspundere, mai avem în vedere cel puţin două, chiar trei, în funcţie de cum evoluează dezbaterile în Parlament, astfel încât să ajungem la alegeri anticipate”, a spus Turcan.

Potrivit Ralucăi Turcan, dacă guvernul nu va cădea nici în urma altor moţiuni de cenzură generate de viitoare angajări de răspundere, PNL are şansa să îşi îndeplinească în totalitate programul de guvernare.

„Ne asumăm răspunderea şi ne punem mandatul pe masă pentru nişte proiecte foarte importante. Dacă ne trec proiectele, foarte bine, ne îndeplinim programul de guvernare, tot angajamentul. Şi veţi vedea că avem un asemenea plan bine pus la punct. Dacă acest guvern nu cade, programul de guvernare va fi îndeplinit până în ultimul punct”, a declarat Turcan.

Ea a dat asigurări că liberalii nu vor vota niciodată o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. „Nu suntem PSD”, a spus Turcan.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare anticipate, vicepremierul a menţionat că există o dată limită până la care trebuie iniţiat acest demers, astfel încât ele să poată fi organizate, dar nu a dorit să precizeze care este acea dată.

Citeşte şi
Ludovic Orban numeşte gruparea lui Şerban Nicolae „grup ultras”

Premierul Ludovic Orban a reacţionat dur, după ce Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanţa

Ludovic Orban acuză Consiliul Legislativ că a jucat cu PSD

Premierul Ludovic Orban acuză Consiliul Legislativ că a făcut jocurile social-democraților și nu a dat

Orban: Inima României, Bucureştiul, aproape a fost băgată în stop cardiac

Preşedintele Partidul Naţional Liberal, Ludovic Orban, a acuzat Administraţia Capitalei din ultimii 12 ani de

Care este motivul disperării PSD cu ordonanţele de urgenţă ale lui Orban

Motivul escamotat public al disperării PSD, dar și al lui Victor Ponta și Călin Popescu

Ludovic Orban a fost desemnat de Klaus Iohannis prim-ministru VIDEO

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat tot pe Ludovic Orban să formeze noul guvern. „Alegerile anticipate

Ludovic Orban spune că nu a fost la nici o clinică de dezalcoolizare

Ludovic Orban a reacţionat dur faţă de acuzaţiile lansate de Victor Ponta, în Parlament, conform

Ludovic Orban anunţă că nu va renunţa la OUG pe alegerile în două tururi

Premierul Ludovic Orban a anunţat, după adoptarea moţiunii de cenzură, că nu renunţa la alegerile

Ludovic Orban: Nu am crezut că poate exista un primar mai prost decât Sorin Oprescu!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat-o dur pe Gabriela Firea, despre care a spus că

Ludovic Orban: Bucureştiul Gabrielei Firea este în insolvenţă!

Premierul Ludovic Orban a scos în evidenţă, în cadrul unei şedinţe a PNL Sector 1,

Ludovic Orban, despre decizia Curţii: “CCR a adoptat poziţia PSD”

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu este de acord cu decizia Curţii Constituţionale, de

Share