home SPORT LUCESCU Mircea si Razvan cu susu-n jos

LUCESCU Mircea si Razvan cu susu-n jos

Share

Am fost un sustinator consecvent al lui Mircea Lucescu si al fiului sau, pe care i-am considerat multa vreme nu numai niste oameni extrem de educati, dar si niste profesionisti. Aduc ca dovada in sprijinul acestei afirmatii textul meu Nevoia de Mircea Lucescu, care dovedeste acest lucru. Am dezvoltat de-a lungul anilor un adevarat cult pentru acest om. Care acum, impreuna cu fiul dumnealui, ne dezamageste foarte spectaculos, cu grosolanii de neacceptat si cucuri imposibil de crezut in declaratiile de presa facute. Ma refer, ca sa concentrez putin, la acest interviu luat de GSP lui Mircea Lucescu si la aceste declaratii de pe Sport.ro.

(Mircea Lucescu) Am avut o foarte bună organizare, echipa Belarusului nu ne-a pus nici o problemă! Trebuie apreciat că adversarii nici nu trag la poarta noastră! Am făcut presing, am alergat, asta înseamnă fotbalul din ziua de azi.

De ce nu am invins, atunci? Nationala Romaniei a jucat haotic la mijlocul terenului, iar aceasta in primul rand din cauza lui Florescu si Radoi, care nu au organizat deloc jocul echipei in faza de constructie. Belarus ne-a pus scandalos de multe probleme, fata de cat de obscura valoric este.

FOTO: iGol

Hleb, Kutuzov si Kornilenko au terorizat apararea noastra, cand in mod normal singurul care trebuia sa puna probleme ar fi fost Aleksandr Hleb. Nu am facut presing, nu am alergat, nu aceasta inseamna astazi fotbalul. Dupa ce juca Rapid sau ceea ce facea pe teren FC Brasov cu Razvan Lucescu antrenor, ma asteptam sa antreneze o Nationala care sa manance jaratec si sa stea pe adversar 120 de minute din 90.

(Mircea Lucescu) Antrenorul pregăteşte echipa pînă la 20 de metri, după aceea apare calitatea jucătorilor.

Traducere in limba romana: Razvan si-a facut treaba, jucatorii sunt de vina, pentru ca nu au valoare. Este exact tampenia pe care o debita tot staff-ul Nationalei, la unison cu Victor Piturca, de ne-a fixat la toti in capete ca nu avem jucatori de valoare.

Da, nu avem baza de selectie a francezilor sau a brazilienilor, iar principalii vinovati sunt exact cei care deplang acest lucru, ca ei au trantit fotbalul romanesc in toti acesti ani. Totusi, prin chiar faptul ca Tineretul s-a calificat in play-off, demonstram ca avem jucatori foarte talentati.

Avem astfel de jucatori si pentru prima selectionata. Lipseste antrenorul care sa-i faca sa joace fotbal impreuna.

(Mircea Lucescu) Mai sînt foarte multe meciuri de jucat. O să vedeţi că şi Bosnia şi Franţa vor ajunge foarte greu la poarta noastră.

FOTO: tFutbol

Nu, noi vom ajunge foarte greu, cu acest mod de gandire si aceasta mentalitate, la poarta Bosniei si Frantei, care in acest moment, pe ce joaca, sunt primele doua favorite ale grupei, cu tot cu liderul conjuctural Belarus (in functie de adversarii intalniti, nu de clasament).

(Mircea Lucescu) Avem probleme în atac, nu avem un Hagi, un Ilie Dumitrescu sau un Răducioiu care să dea calitate echipei.

Ba avem jucatori extrem de talentati, care sa pot sa ajunga la nivelul valoric al lui Hagi, Ilie sau Raducioiu, dar nu avem antrenorii care sa nu le mai dea in cap, spunandu-le cat de tampiti sunt in fiecare zi si convingandu-i ca nu au valoare.

(Mircea Lucescu) Pentru a exersa atacul, Răzvan are nevoie de timp. În trei zile nu se rezolvă problemele!

Razvan a avut la dispozitie noua luni, nu trei zile si nu a exersat atacul. Probabil ca a folosit in atac mai mult de o echipa intreaga de jucatori, si tot nu a exersat atacul. Si, pe urma, cum se pupa aceasta declaratie cu cea dinainte, ca antrenorul isi termina treaba la 30 de metri de poarta. Raspuns: nu se pupa, intra in coliziune.

(Mircea Lucescu) În prima repriză, Bogdan Stancu poate să-i dea mingea lui Deac şi să se ducă în poartă, însă el preferă lobul!

Exact ce aratam mai sus: le dam in cap jucatorilor talentati. Exact lui Bogdan Stancu, care a fost unul dintre cei mai buni jucatori in primul meci, iar in cel de-al doilea nu a mai avut aceeasi evolutie pentru ca a fost izolat.

Mircea Lucescu justifica astfel indirect de ce Razvan l-a inlocuit pe Bogdan Stancu – una dintre greselile antrenorului, in opinia mea. Mircea Lucescu este cel care, intr-o discutie consacrata public cu Sumudica, l-a jignit grav pe Herea, un alt jucator extrem de talentat, de perspectiva.

(Mircea Lucescu) Florescu a făcut o partidă foarte bună. A fost peste Rădoi! Se construieşte o echipă naţională nouă!

Daca Florescu va fi solutia pentru o noua nationala, atunci, cand Florescu va ajunge la maturitate sportiva si va fi capitanul nationalei noastre, Romania va fi la nivelul valoric la care este acum Ungaria.

Nu se construieste o nationala noua, se distruge tot, asa cum se tot petrec lucrurile de cand a venit Piturca la Nationala si fotbalul s-a transformat intr-un barbut cu sportivi victime.

(Mircea Lucescu) Ce tot vorbeşte şi Ienei? Omul ăsta nu înţelege nimic, a trecut timpul peste el! Nu mai sînt vremurile cînd era el antrenor şi aveam echipa la dispoziţie două săptămîni!

Cat timp Lucescu l-a respectat pe Jenei, am putut sa-l respect pe Lucescu pentru ce a facut, pentru meritele sale la fondarea echipei din 1994, cunoscute azi ca asa-zisa “generatie de aur”. Cand nu-l mai respecta pe nea Imi, nu mai pot nici eu sa-l respect. Deloc. E o exprimare jegoasa si impardonabila pentru un poliglot cu studii superioare, care a vazut multe in viata lui. Rusine.

(Razvan Lucescu) Am avut 4 mari ocazii de gol.

FOTO: Mediafax Foto via ScoutingRomania

De ce nu ati dat gol?

(Razvan Lucescu) Jucatorii dpdv calitativ au fost foarte buni. De fiecare data ne-am reorganizat rapid si le-am blocat toate atacurile. Problema este ca nu marcam.

Le-am blocat atacurile? La valoarea lor, trebuia sa le dam cel putin trei boabe. De ce nu marcam?

(Razvan Lucescu) Este un moment nefavorabil, ca sa nu spun mai mult decat atat. La un moment dat o sa inceapa sa intre si aceste mingii. Nu suntem intr-un mare moment al fotbalului, cum nici n-am fost in ultimul timp.

Mentiune: corect se spune, in limba romana, mingi, nu mingii. Momentele nefavorabile sunt edificate de oameni nefasti, care le cheama.

(Razvan Lucescu) Nu o sa putem sa dominam ca Barcelona. In momentele decisive nu am stiut sa profitam.

Da, dar trebuie sa-ti propui sa domini ca Barcelona, chiar daca nu o faci. Trebuie sa ai mentalitate de invingator. Macar cu Belarusul si Albania. Ce vei face cu Franta? Te asezi “cu curu-n poarta”, vorba lui Cristi Chivu?

(Razvan Lucescu) Este o perioada ghinionista in care orice ai face nu reusesti. Sansele sunt aceleasi. Belarus este total diferita fata de ce credem noi si ce ne imaginam.

Perioadele ghinioniste sunt create de oameni. Ghinionul vine chemat. Sansele nu sunt aceleasi. Daca luam sase puncte din doua meciuri, acum aveam trei puncte in fata Frantei. Belarus este exact ce credem noi. Razvan Lucescu crede ca este o echipa foarte puternica si exact asta si devine in mintea sa si a jucatorilor sai, care-si fac astfel un meci greu.

(Razvan Lucescu) Trebuie sa acceptam aceasta situatie care este.

Nu, nu trebuie sa acceptam aceasta situatie. (“Care este”. Vanghelie.)

(Razvan Lucescu) Suntem in continua scadere.

Suntem in continua scadere, din cauza unui antrenor imatur si incompetent, dominat de mafia care l-a pus in fruntea bucatelor, care se simte foarte bine asa, pentru ca, daca ar veni un antrenor care ar face performanta, ar fi nevoie in locul lor de alti oameni competenti si ar fi ejectati de sistem.

(Razvan Lucescu) O sa existe critici si daca o sa reusim sa castigam Campionatul European.

Nu, nu o sa existe. Dar nu vom castiga Campionatul European.

(Razvan Lucescu) Cum sa mai ai liniste si siguranta cand auzi in fiecare zi ‘esti prost, prost, prost’?

Nu poti sa ai, dar poate ca esti.

Citeşte şi
Vanghelie a fost reţinut de către procurorii DNA, iar aceasta devoalează o serie de lucruri
Porcăială de zile mari între Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă la B1 TV aseară. Aveţi
Am mai spus acest lucru: realitatea lucrurilor începe să semene cu un film prost. Eventual
~cum a fost mazilit Vanghelie~Roibu, baron de Valcea~Grecia in sevraj~Karolos Papoulias, presedintele Greciei, se ascunde
Marian Vanghelie crede ca poate sa fie ejaculat din fruntea PSD Bucuresti.
~Ponta l-a facut fluturas pe Vanghelie~revine ipoteza crimei in dosarul Madalinei~Rusia vrea Transnistria pentru eternitate~soarta
~urmeaza razboiul PDL-USL~Vanghelie, profanator si mincinos~Fatuloiu, pe functie la Milano~dosar plimbat 3 decenii~Cazul DSk devine
~Petcu, poreclit "imprumut fictiv"~WikiLeaks sau spune-mi daca esti si tu cu rusii~Ponta + Crin =
E logica sistemului creat pentru succesiunea lui Ceausescu, cel doborat acum 20 de ani cu
Refuzul comuniştilor de a negocia votarea lui Lupu, candidatul coaliţiei, ar duce la anticipate. PCRM
Share