Liviu Dragnea rămâne la puşcărie. ÎCCJ a respins contestaţia în anulare

Share

Înalta Curte a respins ca inadmisibilă contestația în anulare a sentinței în cazul fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea. Implicit, a fost respinsă și solicitare de suspendare a executării pedepsei.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

În schimb, contestația în casație față de sentința cu închisoare în dosarul angajărilor fictive din Teleorman, depusă de acesta în luna octombrie a trecut de etapa filtrului, care stabilește dacă un condamnat a invocat unul dintre motivele prevăzute de lege pentru a depune o astfel de cale extraordinară de atac, iar în 14 ianuarie 2020 se va judeca recursul în casație pe fond.

La recursul în casație, se casează sentința și se rejudecă. La contestația în anulare se anulează pedeapsa și se rejudecă apelul. La recursul în casație sunt luate în calcul chestiuni ce țin de substanța infracțiunii sau de modul în care a fost stabilită pedeapsa, iar la contestația în anulare – chestiuni de procedură.

Fostul preşedinte al PSD a fost adus, marţi dimineaţa, de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a discutat o cerere pe care a depus-o de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a fost adus de gardieni cu cătuşe la mâini şi condus în sala de judecată, însă jurnaliştii nu au avut voie să participe la proces, la cererea avocaţilor.

„Nu pot să vorbesc, îmi pare rău”, le-a spus Dragnea jurnaliştilor, după ce a fost scos din sala de judecată.

Avocata lui, Flavia Teodosiu, a declarat că la acest termen de judecată s-a discutat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare. De asemenea, avocaţii au cerut suspendarea executării pedepsei şi eliberarea lui Dragnea din penitenciar.

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Share