home CORUPTIE, POLITICA Liviu Dragnea nu se va duce mâine la audieri, la DNA

Liviu Dragnea nu se va duce mâine la audieri, la DNA

Share

În cazul în care va fi citat la DNA, liderul PSD, Liviu Dragnea, nu se va prezenta la audieri, conform unor surse citate de postul România TV. În spaţiul public au apărut recent informaţii privind chemarea preşedintelui Camerei Deputaţilor la DNA, la începutul anului.

Liviu Dragnea şi-ar trimite avocatul

Liviu Dragnea şi-ar putea trimite avocatul fără a se prezenta personal la audieri şi în acest fel să nu dea curs solicitării procurorilor, au declarat surse politice.

Recent, preşedintele PSD a declarat că s-a gândit la posibilitatea de a nu merge la Parchetul General, dacă va fi citat şi să invoce „o vizită de stat în Vaslui” drept motiv.

„Să nu mă duc (dacă este citat – n.r.). Vizită de stat în Vaslui. Păi şi acum sunt (răcit – n.r.). Totuşi este un drept al unul om să nu vină. Nu ştiu dacă mă cheamă, dar am înţeles că mă cheamă Uncheselu (procuror DNA – n.r.)”, a spus acesta.

Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile pe toată luna ianuarie

O decizie apărută în Monitorul Oficial arată că preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a delegat atribuţiile pe întreaga lună ianuarie.

„Pe perioada vacanţei parlamentare din luna ianuarie 2019, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, se arată în Decizia apărută în Monitorul Oficial.

Citeşte şi
Elena Udrea își dă arama pe față, sub presiunea spaimei de puşcărie: are o gândire
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este bucuros că a fost votat în Camera
Andrei Caramitru, băiatul cel mare al actorului Ion Caramitru, de curând membru USR, a comentat
Mitralieră Rădulescu, deputat PSD, are un mesaj aparent împăciuitor, în care cheamă la dialog și
Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, i-a dat un ultimatum politic lui Liviu Dragnea, sâmbătă, la
Liviu Dragnea nu a avut parte de o experiență plăcută la Congresul PES de la
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu știa că în ședința de Guvern va
Fostul ministru social-democrat al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a lansat un atac dur la adresa celor
Ştim ceva mai mult acum despre implicarea lui Liviu Dragnea şi a lui Carmen Dan
Dacian Cioloş a declarat că matematica lui Dragnea a crescut salariile, dar acestea nu au
Share