home CORUPTIE, POLITICA Liviu Dragnea are noroc în Dosarul Tel Drum, pentru că e condamnat

Liviu Dragnea are noroc în Dosarul Tel Drum, pentru că e condamnat

Share

Dosarul Teldrum, care îi poate agrava situaţia juridică lui Liviu Dragnea, nu este gata nici până acum. Motivul este neașteptat și are legătură cu condamnarea lui Dragnea din Dosarul Bombonica.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Deşi ancheta a fost deschisă de aproape doi ani, procurorii DNA s-au împotmolit în aşteptarea unei decizii a Tribunalului Teleorman, care trebuie să dea undă verde pentru cercetarea unor fapte legate de activitatea TEL DRUM.

Şeful DNA spune că în absenţa acestei decizii investigaţia nu poate merge mai departe. Cum s-a ajuns aici? “Norocul” lui Dragnea ține de faptul că și-a pierdut calitatea de deputat, iar Curtea Supremă nu mai are competențe pe dosar:

,,Și eu mi-aș dori să fie soluționat cât mai repede acel dosar, cu o soluție legală. Știți că a fost necesară redeschiderea urmăririi penale într-un alt dosar, care privea o parte din acele infracțiuni care făceau obiectul investigației din cauza respectivă (în ceea ce privește dosarul Teldrum – n.r.). A fost sesizată Înalta Curte pentru confirmarea redeschiderii, cauza a fost declinată pentru că între timp o persoană își pierduse calitatea de parlamentar și, practic, competența revenea tribunalului și a fost trimis la Tribunalul Teleorman. După ce tribunalul se va pronunța. într-un fel sau altul, va fi soluționată și acea cauză”, a declarat marți Călin Nistor.

În acest dosar, Dragnea este acuzat de abuz în serviciu, fraudare de fonduri europene şi constituire de grup infracţional. Fostul lider social-democrat ispăşeşte o altă condamnare de trei ani şi jumătate de închisoare.

Citeşte şi
Chiar cu Liviu Dragnea în puşcărie, unii judecători trag pentru acesta, de exemplu într-o mică
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, o atacă în Justiţie pe procuroarea lui din
Aşchia nu sare departe de trunchi şi nici Valentin Dragnea de apucăturile lui taică-său. În
Deputatul PSD Liviu Plesoianu are un val de postari isterice dupa ce Departamentul de Stat
Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi au interdicție de intrare în SUA din
Viorica Dăncilă are idei puţine şi foarte mobile. Acum, a scos la suprafaţă marota cu
Liviu Dragnea a depus o cerere de intervenție, admisă de Tribunalul București, care ar fi
Un fragment dintr-un nou episod al serialului „Belina - Insula Fărădelegii“ a fost publicat în
Localnicii din Olt susţin că Paul Stănescu şi Liviu Dragnea ar fi protagoniştii unor orgii
Chiar dacă grupul consilierilor locali liberali din Turnu Măgurele şi-au dorit, Liviu Dragnea rămâne cetăţean
Share