home CORUPTIE, POLITICA Liviu Dragnea a încercat să recuze o judecătoare pentru că apără independenţa Justiţiei

Liviu Dragnea a încercat să recuze o judecătoare pentru că apără independenţa Justiţiei

Share

Liviu Dragnea a încercat să o recuze pe judecătoarea Manuela Orzata de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv ca magistratul a semnat un memoriu iniţiat de Forumul Judecătorilor din România.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

În acesta, se cerea apărarea Justiţiei, în urma unor declaraţii făcute de fostul lider PSD.

Solicitarea a fost făcută în dosarul în care Liviu Dragnea susţine că este deţinut ilegal şi cere să fie pus de îndată în libertate.

Judecătorul a decis trimiterea acestei cereri către preşedintele Tribunalului Bucureşti, cel care o va trimite, ulterior, către un complet competent pentru a judeca cererea de recuzare. Un alt judecător urmează să decidă dacă acest caz va fi judecat de Manuela Orzata sau de alt magistrat.

Liviu Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova la Tribunalul Bucureşti şi este aparat de doi avocaţi, Corneliu Liviu Popescu şi Flavia Teodosiu.

„L-am văzut pe Dragnea, costum elegant, râs, tuns, frezat, cam tristut. Impresia mea este că-l fac avocaţii la bani într-un mod frumos, tot o ţin în experimente judiciare cu el, îi vând speranţe deşarte”, a notat jurnalistul Ionel Stoica, pe Facebook.

Cererea de recuzare a venit după ce avocaţii au observat că Manuela Orzata făcuse o cerere de abţinere în acest caz, solicitare care a fost respinsă.

„Am văzut că aţi făcut o cerere de abţinere care s-a respins, dar noi facem cerere de recuzare… Chiar dacă motivele de abţinere sunt aceleaşi cu cele din solicitarea de recuzare, noi vrem să ne susţinem argumentele în faţa unui judecător”, spune avocatul Liviu Popescu.

În faţa judecătorului, Popescu a arătat că Manuela Orzata a semnat o cerere adresată de Forumul Judecătorilor din România către CSM de apărare a independenţei a sistemului judiciar „faţă de două categorii de afirmaţii făcute de clientul nostru într-o manifestaţie publică şi într-o emisiune politică.”

„Afirmaţiile vizau faptul că oamenii politici trebuie puşi în cătuşe şi că aceasta nu este justiţie…,” insista apărătorul fostului lider PSD.

„Cazul nostru (de habeas corpus – n.red.) vizează chiar cele criticate atunci de clientul nostru. Este vorba de opinia sa faţă de unele manifestări din justiţie. E greu de conceput că astăzi să consideraţi că opiniile sale sunt de actualitate şi că el crede că a fost condamnat ilegal,” insista Liviu Popescu.

Avocaţii lui Dragnea au menţionat în această cerere „habeas corpus” – un concept care provine din epoca medievală, prin care politicianul cere să fie adus de îndată în faţa unui judecător pentru a constata că este deţinut ilegal din data de 10 octombrie 2019, când a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Curţii Constituţionale.

Share