Lista mogulilor care sclavagesc jurnalistii

Share

La ora 10 (dimineata) am preluat excelentul comentariu postat pe site-ul sau de jurnalistul Catalin Tolontan, “Lista mogulilor platiti de jurnalisti”. Am facut-o pentru ca apreciez confratii inteligenti, care emit judecati inteligente, insolite, originale, chiar daca eu nu sunt intrutotul de acord cu ele. Acum imi voi prezenta punctul personal de vedere, fara sa am pretentia ca detin adevarul absolut si ca am perfecta dreptate.

Cand Andreea a spus “s-a creat o prapastie intre jurnalisti”, eu m-am gandit la altceva decat Catalin. Resimt prapastia care a aparut intre mine si colegi ai mei, cu care am fost in relatii excelente si cu care nu vreau sa ma intalnesc. Aceasta nu pentru ca as avea eu vreo jena in fata lor, ci dintr-o versiune mult mai complexa a acestui fapt.

Anume: cand ma voi vedea fata in fata(fata catre fata – vorba lui CT Popescu) cu oricare dintre acesti oameni, voi urmari cu oroare cum ei au sa-mi reproseze mie cele pe care le-am scris despre ei pe acest site, in loc sa fie constienti ca lor ar trebui sa le fie rusine pentru valurile de noroi in care s-au repezit in ultimii ani, innebuniti sa faca in viata asta cat mai multi bani cu putinta, cu orice pret, lasand la o parte principiile inalte, pe care le propavaduiau in urma cu mai putina vreme decat ne imaginam.

Faptul in sine este foarte frustrant pentru mine. El se datoreaza unor realitati despre care am scris si voi mai scrie. Sunt de acord cu Tolo ca “mogulii primesc enorm din munca oamenilor angajaţi”. Nu sunt insa de acord cu dimensionarea volumelor, conferita de catre Catalin Tolontan.

Eu cred ca da, mogulii primesc enorm de la jurnalistii angajati, carora trebuie sa le dea mai multi bani decat le dau astazi si mult mai multe drepturi. Sa luam acum pe rand banii si drepturile.

Cand ma refer la bani, ma refer la valoarea muncii prestate, care se vede in succesul organelor de presa in cauza. Este inadmisibil sa ai o televiziune de mare succes, care este ani in sir in top, care face audiente record, iar tu sa schimbi jurnalistii ca pe ciorapi, angajandu-i cate doua-trei saptamani, pe contracte-fantoma, cu ostentatie, ca sa dai cat mai putini bani statului si sa nu te trezesti cu o masa de profesionisti maturi, care nu accepta sa-ti faca jocurile ce nu au legatura cu presa de calitate.

Este inadmisibil ca, in timp ce tu schimbi Merzanul cu Merzanul, apoi din nou cu Merzanul, ba nu, cu BMWoaica, fraierii de la munca de jos sa se intrebe de ce fac foamea prin Aeroportul Otopeni, in asteptarea demnitarilor, vedetelor media si sportivilor si neputandu-se atinge de ciocolatele Toblerone si de casoletele cu sandwich-uri.

Iar aceasta in timp ce acesti fraieri, printre care sunt destui tipi competenti, sunt condusi de alti tipi, adesea incompetenti, selectati pentru ca stiu sa intoarca mai lesne fesele flasce in directia din care bate vantul.

Cat despre drepturi: nu m-am referit la locuinte si masini de servici, nici la mobile iPhone si alte fandoseli de acest tip, care sunt la alegerea fiecaruia, daca il tin buzunarele, ci la drepturile conferite de legea romana. Adica: Codul Muncii; Contractul Colectiv de Munca la nivel National; cel din Ramura Mass-Media; aditionalele la acesta.

Ceea ce scriu acum nu este o gluma, ci lege romana, acte normative in vigoare, pe care patronii de presa, in majoritatea lor, nu le respecta, ori le respecta acum, dupa ce au platit bani grei unor fosti angajati care i-au dat in judecata. Care au descoperit ce sume enorme le datorau angajatorii lor, dupa ce, printr-un concert de imprejurari fericit, condimentat cu multa incapatanare si orgoliu profesional, au aflat cum stau lucrurile in realitate, dincolo de celebrul “nu-ti convine, pleaca!”.

Si intentionez sa mai tratez un singur subiect deschis de Tolo si mai ales de comentatorii sai. Cu un amestec toxic de rea-credinta si ignoranta, patronii de presa au creat institutia vedetei de presa / manager, care este si administrator de redactie, si comentator Coca-Cola pe sticla sau in paginile publicatiei si, prin urmare, cumuleaza un venit propriu foarte mare. Nejustificat de mare fata de competentele lor reale.

Managementul de presa ar trebui facut de cu totul altfel de insi. Desigur, nu poate fi manager de presa un om care nu este un bun jurnalist, dar cunosc destui tipi foarte cool pe sticla absolut execrabili ca manageri de presa. In general, managementul de presa ar trebui sa fie realizat de jurnalisti de cu totul alta factura, ca mod de manifestare si prezenta redactionala, decat vedetele de presa.

O sa ma intrebati, pe drept cuvant: de care tipi? De ce factura? Raspunsul meu este simplu: nu am un raspuns clar, pentru ca nu exista o reteta. Exista insa altceva: foarte putini tipi cu charisma pe sticla simultan buni manageri. Cazurile in care un jurnalist poate fi om-orchestra, si editorialist, si bun investigator, si bun manager, si sa dea bine pe sticla, sa fie si radiogenic sunt extrem de rare.

Share