Laura Chiriac este consilier de stat al lui Victor Ponta

Share

Laura Chiriac, pe adevăratul ei nume Laura Corina Basoc, este noul consilier pe probleme sociale al premierului Victor Ponta.

Traseul profesional al acestei doamne este simplu: Delta RFI, un scurt stagiu la The Money Channel, apoi Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu, ulterior România TV, un scurt popas la Realitatea lui Guşă, Antena 3, ALDE şi acum Palatul Victoria.

Aşadar, nerăbdătoare, tânăra jurnalistă începătoare Laura Chiriac, ştearsă, lipsită de personalitate, s-a branduit cu o dicţie puternic afectată de cursurile urmate la RFI, pe când era la Delta RFI, partener în România al marelui radiodifuzor francez.

O dată rezolvată problema expresivităţii audio, Laura Chiriac, după un stagiu la AFP, a sărit la Realitatea TV, unde a dat peste calamitatea SO Vântu. Când au început atacurile acestuia contra lui Traian Băsescu şi partenerilor politici ai acestuia, Laura a fost unul dintre jurnaliştii cei mai agresivi în chestiune.

Prezenţa ei la România TV nu a făcut decât să continue acest trend toxic. A urmat, în această vară, o scurtă perioadă în care Laura Chiriac a fost invitata lui Rareş Bogdan, la “Jocuri de putere”.

Cu o versatilitate uimitoare, doamna Basoc a dat cu torpila din dotare în Ponta, PSD şi Cabinetul Ponta. Măcar ştim acum că ei ştiu că noi avem dreptate şi care este structura noastră de argumentaţie, pe care au asimilat-o la perfecţie.

Cazul Laura Chiriac ar putea fi clinic, dacă nu este unul de evident oportunism. În ianuarie 2015, Laura Chiriac şocase, apărând ca invitat permanent în emisiunea “Subiectiv”, de pe Antena 3, a lui Răzvan Dumitrescu.

Cu aceeaşi îndemânare, Laura nu a pregetat să afirme inversul a ceea ce a afirmat ulterior, pe precedentul şi, simultan, viitorul post de televiziune unde mai poposise.

Există un principiu pe care îl aplică unii: mişcă-te rapid, cât poţi de rapid, ca să nu te prindă. Pe 15 iulie 2015, Laura Chiriac s-a înscris în formaţiunea-fantomă a lui Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE.

Laura este în acte Laura Corina Basoc (ar fi fost frumos să îşi spună pe posturile radio şi tv pe unde a trecut Corina Chiriac, era de senzaţie) – soţia producătorului general de la Ştirile Antena 1 şi 3, Octavian Basoc, un vechi jurnalist devenit slujbaşul fascinantului (pentru unii) Felix Motanul.

În această calitate, ea având multiple competenţe în domeniu, prim-ministrul Victor Ponta, din dorinţa de a se înconjura numai cu cei mai competenţi oameni din România, a numit-o pe Laura Chiriac consilier de stat cu atribuţiuni în domeniul politicilor sociale.

Având în vedere care sunt şi vor fi politice sociale ale PSD, adică să dea pomeni peste pomeni celor aflaţi la anaghie, pentru a-şi crea un electorat captiv, credem că rolul profesionistului în domeniu Laura Chiriac va fi esenţial.

Share