Klaus Iohannis: PSD trebuie să dispară din conducerea statului VIDEO

Share

Președintele Klaus Iohannis face ce a promis în campania electorală: PSD trebuie să dispară din conducerea statului, așa mi-au cerut românii, spune acesta.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Klaus Iohannis le-a spus membrilor conducerii PNL că, după victoria în alegeri, autosuficiența ar fi o greșeală și a subliniat că dorește „o Românie fără PSD în conducere”.

Şeful statului a menționat că sunt foarte multe solicitări de la români și de la societatea civilă, precizând că se discută în spațiul public despre legile justiției, alegerea primarilor în două tururi, recursul compensatoriu, bugetul și toate aceste lucruri trebuie rezolvate de PNL.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, la începutul ședinței PNL

Vreau o Românie fără PSD în conducere.

PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani.

Acesta e un obiectiv care trebuie să fie urmărit în continuare.

În campanie m-am întâlnit cu foarte mulți români. M-am întâlnit direct cu zeci de mii de români cu care am discutat despre implicarea în politică. Concluzia finală a fost: dl președinte vă rugăm să ne scăpați de PSD. Poate sună un pic dur, dar asta a fost concluzia și cu asta am câștigat alegerile prezidențiale. Să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine.

Președintele României trebuie să fie deasupra politicii partidelor, dar nu înseamnă că președintele e în afara vieții politicii.

Prezența mea aici arată că lucrurile se pot rezolva într-un mod foarte potrivit constituțional.

Aștept să-mi spuneți cum ați perceput această campanie, cum percepeți situația actuală, pentru că avem foarte multe solicitări de la români, de la societatea civilă, se discută în spațiul public despre legile justiției, alegerea primarilor în două tururi, recursul compensatoriu, bugetul și toate aceste lucruri trebuie rezolvate de dvs. sprijinind guvernul Ludovic Orban care e dornic să rezolve aceste aspecte.

 Președintele Klaus Iohannis a declarat, la sosirea la ședința conducerii PNL, că discuția va fi axată pe ceea ce a fost în campanie electorală, nu pe aspecte guvernamentale. Președintele a precizat totuși că bugetul pentru anul 2020 este cel mai urgent lucru, iar apoi vor fi analizate și celelalte chestiuni care sunt foarte importante.

„Nu cred că azi discutăm despre aspecte guvernamentale, cel puțin nu în prezența mea”, a declarat Iohannis la sosirea la ședința PNL.

El a spus că are mesaje pentru PNL în toate domeniile, pe care le dozează.

„Astăzi discutăm despre ce a fost în campania electorală”, a adăugat Iohannis.

Întrebat despre abrogarea legii recursului compensatoriu, președintele a replicat: „Toate vor fi rezolvate la momentul oportun, care va veni destul de repede. Prima dată să rezolvăm lucrul care e cel mai urgent, bugetul. După aceea ne putem gândi și la celelalte chestiuni care sunt foarte importante”.

Share