home CORUPTIE, POLITICA Klaus Iohannis cere ca Partidul Social Democrat să plece de la guvernare

Klaus Iohannis cere ca Partidul Social Democrat să plece de la guvernare

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a demontat minciunile PSD-ALDE în legătură cu întârzierea promulgării bugetului. Şeful statului a anunţat că promulgă doar legea bugetului asigurării sociale, pentru că altfel pensionarii riscă să nu-şi primească banii, dar a arătat că oricum Guvernul nu are destui bani să facă faţă obligaţiilor până la sfârşitul anului.

Preşedintele a arătat că PSD a construit un buget care nu aduce bunăstare poporului, ci doar partidului şi le-a cerut social-democraţilor să plece de la guvernare, pentru că nu o fac pentru ţara, ci pentru interesele personale.

„Din cauza PSD, dezvoltarea României din ultimii ani a rămas mult în urmă. Şi rezultatele se văd. Este culmea eşecului să nu reuşeşti să aduci dezvoltare prin investiţii majore în spitale, autostrăzi, în şcoli, într-o perioadă în care economia creşte şi oportunităţi există. PSD a uitat un principiu de bază al democraţiei – când guvernezi, o faci în primul rând pentru ţara, nu pentru tine! Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, şi dovedeşte în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!”, a transmis Iohannis.

Klaus Iohannis: Guvernul avea obligaţia să finalizeze bugetul până pe 15 noiembrie 2018

Şeful statului a arătat şi care este situaţia reală cu întârzierea bugetului şi motivele pentru care a contestat legea la CCR şi apoi a retrimis-o în Parlament.

„Românii au tot dreptul să ştie cum stau lucrurile în realitate cu bugetul ţării. Deşi avea obligaţia legală să finalizeze şi să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta.

Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, aşa ca să nu mai ţipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul.

Klaus Iohannis: PSD este unicul vinovat pentru situaţia în care ne găsim

Declaraţiile mincinoase şi fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidenţa: PSD este unicul vinovat de situaţia în care ne găsim şi de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget. După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe priorităţile României, ci a propus ceea ce am numit ‘bugetul ruşinii nationale’.

E drept că este un buget foarte bun pentru creşterea prosperităţii PSD, dar nu a României. Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate şi incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită pentru finanţarea partidului şi a clientelei sale – vorbesc, desigur, de partidul PSD -, şi nu pentru asigurarea bunei funcţionări a statului în beneficiul cetăţeanului”, a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis: Social-democraţii nu vor ca cetăţenii să o ducă mai bine

Iohannis a prezentat şi situaţia reală în ce priveşte promisiunile PSD de majorare a pensiilor şi alocaţiilor, arătând că social-democraţii nu vor de fapt că cetăţenii să o ducă mai bine, ci doar îi amăgesc.

„Atrag atenţia că practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii. Creşterea pensiilor ar fi trebuit şi ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflaţiei şi creşterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor.

Klaus Iohannis: Pensiile se puteau creşte de la 1 septembrie

Deci, repet că să se înţeleagă bine. Pensiile se puteau creşte mult mai repede decât aşa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie. Sau, cu alte cuvinte, din punct de vedere legal şi fără nicio intervenţie din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creşterea pensiilor cu mult mai devreme.

Cum şi copiii ar fi putut primi alocaţiile majorate de la 1 martie dacă PSD şi-ar fi dorit cu adevărat acest lucru. Guvernarea PSD a eşuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetăţenii.

Tocmai categoriile sensibile, precum pensionarii, vor fi cele mai afectate de spirală creşterii preţurilor, de inflaţia galopantă, de lipsa investiţiilor în sănătate”, a mai spus preşedintele.

Citeşte şi
Site-ul DC News, deţinut în proporţie de 94% de Bogdan Chirieac, este inundat cu reclame
Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, încris de curând în USR şi ales consilier al
Simpatizanţii PSD se comportă ca nişte mistreţi la rut, în vale. Camelia Tabacu a filmat
Deputata PSD Aida Căruceru a postat pe contul său de Facebook un colaj foto care
PSD a decis să schimbe optică în campaniile electorale, urmând să comunice mai mult în
PSD a scăpat de o datorie de aproape 450.000 de euro moștenită după campania din
PSD face ce stie cel mai bine, foloseste banii publici pentru a anihila orice opozitie,
„Domnul Tudorel Toader croșetează”, a spus aseară secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu. Reacția irtitată
Realizatoarea emisiunii ”În premieră”, difuzată de Antena 3, Carmen Avram, ar putea fi surpriza de
30 de şefi de Curţi de apel din ţară au condamnat astăzi protestele magistraţilor. Ei
Share