Klaus Iohannis poate oricum să numească alt premier, de luni încolo

Share

Pierderea guvernării chiar și în ipoteza eșecului moțiunii de cenzură este un scenariu de lucru discutat intens în interiorul PSD în aceste zile, au declarat surse din partid.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

E vorba despre posibilitatea ca președintele Iohannis să numească un nou premier și să constate că Guvernul e demis pentru că nu a venit în Parlament în termen de 45 de zile pentru votul de aprobare cerut de Constituție în cazul ieșirii ALDE din coaliția de guvernare.

Articolul 85, alineatul 3 din Constituție prevede că ”Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul 2 (numirea unor noi miniștri – n.red.) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”.

Este exact situația creată după ieșirea ALDE de la guvernare din 26 august, formalizată în 30 august prin semnarea de către președintele Klaus Iohannis a decretelor de revocare a celor trei miniștri ALDE.

Deși Constituția nu prevede în mod clar un termen pentru venirea guvernului în fața Parlamentului pentru votul de aprobare a noii componențe, în Legea supremă există termenul de 45 de zile specificat ca perioadă maximă de interimat ministerial. Mai mult: însăși Viorica Dăncilă a spus clar că are la dispoziție 45 de zile pentru a veni în fața Parlamentului.

„Avem 45 de zile pentru a merge în Parlament, nu ne grăbim. Vedem ce hotărâri vom lua în perioada imediat următoare”, spunea Dăncilă în 31 august, la Mamaia.

Problema e că termenul de 45 de zile, admis chiar de premierul Dăncilă, curge din 26 august și expiră vineri, 11 octombrie, așa cum o definește chiar Curtea Constituțională în motivarea unei decizii de săptămâna trecută: ”Curtea constată că, începând cu data de 26 august 2019,Președintele României nu mai putea exercita atribuția prevăzută de art.85 alin.(2) din Constituție, de numire a membrilor Guvernului, fără ca, în contextul unor evenimente ce au determinat modificarea coaliției politice ce a asigurat, până în prezent, guvernarea, să existe acordul prealabil al Parlamentului, exprimat în conformitate cu dispozițiile art.85 alin.(3) din Constituție”.

Până vineri, guvernul Dăncilă nu mai are timp să vină în fața Parlamentului pentru votul de aprobare cerut de Constituție: joi e moțiunea de cenzură, vineri nu sunt ședințe de plen și, chiar dacă ar fi convocate, PSD ar avea o mare problemă cu cvorumul și majoritatea, după cum o arată aritmetica parlamentară.

Or, dacă președintele va numi luni un nou premier, se deschide un front de confruntare la CCR, care va fi chemată în mod evident de guvern să arbitreze disputa.

Share