Klaus Iohannis îşi pune din nou geaca roşie VIDEO

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un clip, în care-i invită pe români să participe la referendumul pentru justiţie și să voteze „Da” la cele două întrebări.

„Toţi ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului”, e fraza-cheie a președintelui.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Printre imaginile incluse în videoclip se numără și cele cu Klaus Iohannis în celebra geacă roșie, la un protest pro-justiție din ianuarie 2017.

Mesajul lui Klaus Iohannis

„Dragi români, cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai să spunem răspicat „Da” pentru România europeană, pentru România pe care o iubim, ţara oamenilor cinstiţi şi integri, în care nimeni nu este mai presus de lege! Votaţi «Da» la referendum şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru! Românii votează, pentru că românii contează”.

La referendumul din 26 mai, care are loc odată cu alegerile europarlamentare, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” la două întrebări:

1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?

Share