home POLITICA Klaus Iohannis iese public în forţă şi spune lucruri importante

Klaus Iohannis iese public în forţă şi spune lucruri importante

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit în sfârşit public în forţă şi a spus public lucruri importante. Şeful statului critică faptul că persoane condamnate sunt în fruntea statului.

Iohannis afirmă că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb trebuiau să-şi prezinte demisia sau să fie demise. Klaus Iohannis acuză de asemenea intervenţia politicului în Justiţie. El spune că Tudorel Toader confundă poziţia sa actuală cu cea de profesor universitar.

Klaus Iohannis: Plumb și Shhaideh trebuiau să demisioneze sau să fie retrase

Cred că vă amintiți de pozițiile mele pe care le-am avut în ocazii similare și din nefericire au fost câteva astfel de ocazii. Eu vreau să cred că România este o țară care întărește statul de drept.

Iar într-un stat de drept persoane urmărite penal, judecate penal și condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. (…) Da, doamnele ministru trebuiau în varianta optimală să demisioneze.

, a spus Klaus Iohannis. El a afirmat că a doua variantă “acceptabilă” era retragerea acestora din Guvern.

Klaus Iohannis: “PSD face scut”

“Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur”, a adăugat Iohannis. Șeful statului a subliniat că nu se antepronunță în cazul celor doi miniștri și că nu cunoaște detalii din dosar.

Vorbesc din punct de vedere al președintelui. Îmi doresc foarte mult să avem un Guvern care nu este supus unor suspiciuni. Un Guvern care acționează pentru România și pentru români.

Nu știu dacă doamnele sunt vinovate sau nevinovate. Nici nu este treaba și nici nu este treaba PSD să stabilească acest lucru. Vinovăția se stabilește de către judecători. Pentru România, pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoane urmărite penal, judecate sau condamnate să nu fie în conducerea statului, să nu fie în Guvern.

Plumb şi Shhaideh gestionează două ministere importante

Cum vor privi românii și partenerii noștri un Guvern unde două doamne care gestionează fonduri foarte consistente? Este vorba de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Fondurilor Europene. Aceste două doamne sunt suspectate de acțiuni penale.

, s-a întrebat retoric Klaus Iohannis, atrăgând atenţia că…

… Nu este bună această evoluție. Este păcat că PSD nu a înțeles nimic din repetatele mele apeluri pentru întărirea statului de drept și avertizez că această cale cu siguranță nu este cea bună”, a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis: Aștept ca premierul să mă consulte

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că așteaptă ca premierul Mihai Tudose să-l consulte. Aceasta în cazul celor trei miniștri cu probleme în Justiție: Viorel Ilie, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb.

În situația celor două doamne, doamna vicepremier și doamna ministru, deocamdată acțiunile se desfășoară în altă parte. Nu am niciun temei pentru suspendarea acestor doamne ministru și explicația este foarte simplă.

În cazul doamnei Shhaideh, acuzațiile se referă la cariera domniei sale de secretar de stat. Acestea nu vin la mine iar în cazul doamnei ministru Plumb este nevoie prima dată să se ceară urmărirea penală de către Parlament, după care se poate discuta alt curs al acțiunii, dar până atunci nu.

Klaus Iohannis: Sunt mulțumit de activitatea DNA

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că este mulțumit de activitatea DNA. El este de părere că acuzațiile la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, sunt un “joc care merge prea departe”.

Da, eu am încredere în CSM. Aceasta fiindcă aceste discuții arată că există opinii diferite și că ele se discută. Mai rău ar fi fost să nu se discute nimic. (…) Da, eu sunt mulțumit de activitatea DNA și dacă există astfel de plângeri, atunci se vor rezolva cu siguranță la CSM.

, a afirmat Iohannis. Şeful statului nu a dorit să comenteze demersul Laurei Codruța Kovesi de a sesiza Inspecția Judiciară în cazul declarațiilor ministrului Justiției.

Speţele penale nu trebuie să se discute în Parlament

Eu am lucrat în inspecție, nu în inspecție judiciară, ci în inspecție școlară. M-a făcut să stau să mă gândesc un pic ce se întâmplă în sistem. Adică niște procurori sunt eliminați din DNA, fiindcă nu și-au făcut treaba.

Nu vreau să intru în detalii, poate sunt foarte buni, dar s-a decis că trebuie să-și continue activitatea la alte parchete. Or, chiar aceste persoane incriminează conducerea instituției de unde au fost trimiși acasă. Parcă totuși este un joc care merge prea departe.

, a mai spus Iohannis, întrebat dacă acuzațiile la adresa șefei DNA afectează imaginea instituției. Chestionat dacă Laura Codruța Kovesi ar trebui să se prezinte la audierile Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, șeful statului a răspuns:

Nu cred că spețele penale trebuie să se discute în Parlament. Singurul lucru în legătură cu spețele penale care trebuie să se discute în Parlament sunt încuviințările urmăririlor penale și acelea trebuie date.

Citeşte şi
Ludovic Orban: Tudorel Toader este o ruşine pentru România!

Premierul Ludovic Orban a declarat că ”Tudorel Toader este o ruşine pentru România”, comentând decizia Read more

Tudorel Toader va fi dat afară din Comisia de la Veneţia

Ministerul Justiției propune Guvernului să ceară revocarea lui Tudorel Toader din funcția de membru al Read more

Tudorel Toader, zis Gargamel, rămâne rectorul Universităţii din Iaşi

Fostul ministru al Justiţiei din cea mai neagră perioadă a Epocii Dragnea a fost reales Read more

Silvian Man, student, candidează la funcţia de rector al Universităţii din Iaşi

Silvian-Emanuel Man, student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță că și-a depus candidatura Read more

Absolvenţii Universităţii din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader să plece

Un banner pe care au fost scrise aproape numele celor 1.000 de absolvenţi ce au Read more

Tudorel Toader este prezent pe tomberoanele din Iaşi

Abţibilduri cu chipul lui Tudorel Toader şi-au făcut apariţia pe numeroase tomberoane din Iaşi, în Read more

Lui Tudorel Toader Reset Iaşi i-a făcut cerere de procedură disciplinară

Reset Iaşi afirmă că Tudorel Toader ar fi folosit imaginea Universităţii din Iaşi în activitatea Read more

Tudorel Toader decide în continuare ce judecători merită să fie la ÎCCJ

Forumul Judecătorilor l-a descoperit pe inebranlabilul Tudorel Toader într-o comisie care alege magistraţii ce pot Read more

Tudorel Toader scrie Comisiei de la Veneţia că nici gur-a flori nu i-a mirosit

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a transmis o scrisoare deschisă Comisiei de la Veneția, Read more

Raluca Prună: Daţi-l afară pe Tudorel Toader, nu reprezintă România!

Raluca Prună, fost ministru al Justitiei, afirma ca Tudorel Toader trebuie sa fie „retras” din Read more

Share