Klaus Iohannis elimină toate dubiile. Alegerile legislative vor fi la termen

Share

În pofida faptului că PSD zgârie mediatic uşile Palatului Cotroceni prin toate metodele posibile, Klaus Iohannis îi curmă suferinţa.

Națiunile puternice țîn la alegeri democratice chiar și în condiții de criză, a afirmat președintele Klaus Iohannis, la începutul ședinței de guvern.

El s-a referit la alegerile parlamentare, programate pe 6 decembrie, și a dat drept exemplu alegerile ce s-au desfășurat recent în SUA, în contextul pandemiei COVID-19.

”Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu va spun foarte clar – democrația nu poate fi pusă în paranteză. Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere și națiunile puternice țîn la alegeri democratice chiar și în condiții de criză.

Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, în SUA? Acolo să ne uităm – la democrațiile consolidate cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză.

În SUA au avut loc alegeri în condițiile, în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi, și totuși ele s-au organizat și au avut prezență-record. Dacă ați văzut la televizor – lume multă la alegeri, toți organizați, cu mască.

În SUA s-au organizat alegeri în plin război, dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație. Așa fac democrațiile puternice și națiunea română e una puternică și, dragii mei, vom trece împreună prin această criză”, a spus Iohannis.

PSD continuă să facă presiuni pentru amânarea alegerilor, invocând numărul în creștere al cazurilor de coronavirus.

Share