home MASS MEDIA, STIRI DESPRE JURNALISTI Jurnalişti ucişi anul acesta, mai mulţi decât în anul 2017

Jurnalişti ucişi anul acesta, mai mulţi decât în anul 2017

Share

După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018. 80 de jurnalişti au fost ucişi în lume, conform bilanţului anual al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), informează G4Media.ro.

Anul trecut, 65 de jurnalişti au fost ucişi pentru că şi-au exercitat misiunea de informare.

Dintre victimele din acest an, 63 au fost jurnalişti profesionişti, reprezentând o creştere de 15%, 13 au fost jurnalişti nonprofesionişti (comparativ cu şapte anul trecut) şi patru au fost colaboratori ai diverse media, a subliniat ONG-ul cu sediul la Paris.

În total, peste 700 de jurnalişti profesionişti au fost ucişi în ultimii 10 ani, conform RSF.

Jurnalişti ucişi. Cazul Kuciak

Mai mult de jumătate dintre jurnaliştii ucişi în 2018 „au fost în mod intenţionat luaţi ca ţintă şi asasinaţi”, cum s-a întâmplat cu editorialistul saudit Jamal Khashoggi, asasinat la Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul la 2 octombrie, şi cu jurnalistul slovac Jan Kuciak, ucis la 21 februarie.

„Ura împotriva jurnaliştilor proferată, chiar revendicată, de lideri politici, religioşi sau ‘oameni de afaceri’ fără scrupule are consecinţe dramatice pe teren şi se traduce printr-o înmulţire îngrijorătoare a neregulilor faţă de jurnalişti”, spune Christophe Deloire, secretar general al RSF.

„Răspândite de reţelele de socializare, care au în acest sens o mare responsabilitate, aceste sentimente de ură legitimează violenţele şi slăbesc, câte puţin în fiecare zi, jurnalismul şi, odată cu el, democraţia”, şi-a exprimat el îngrijorarea, într-un comunicat.

Victimele sunt în majoritate bărbaţi (77, comparativ cu trei femei).

Jurnalişti ucişi. Cei mai mulţi, în Afganistan

Afganistanul a fost în 2018 ţara unde au fost ucişi cei mai mulţi jurnalişti, 15, detronând Siria, care ocupa acest loc din 2012 şi care rămâne a doua cea mai periculoasă ţară, cu 11 jurnalişti ucişi.

Un alt fapt notabil pentru RSF este că aproape jumătate dintre jurnaliştii ucişi au fost omorâţi în ţări în care nu este război, precum Mexic (nouă jurnalişti asasinaţi; a treia cea mai periculoasă ţară), India (şase morţi) şi SUA (şase morţi). SUA au intrat în acest palmares sumbru după atacul sângeros asupra redacţiei Capital Gazette.

China, cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume

Numărul jurnaliştilor închişi este de asemenea în creştere, subliniază RSF: 348 comparativ cu 326 în 2017 (+7%), o creştere care îi vizează în special pe jurnaliştii nonprofesionişti.

Cinci ţări ţin închişi peste jumătate dintre jurnaliştii aflaţi în detenţie: Iran, Arabia Saudită, Egipt, Turcia şi China, ultima fiind cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume, cu 60 de jurnalişti în detenţie, trei sferturi fiind nonprofesionişti.

„Odată cu înăsprirea reglementărilor privind internetul, aceşti jurnalişti sunt închişi, în condiţii deseori inumane, pentru o simplă postare sau pentru o simplă informare pe reţelele de socializare sau pe un serviciu de mesagerie privată”, şi-a exprimat regretul RSF.

Citeşte şi
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de
Andrei Gheorghe, jurnalist de radio şi televiziune, actor, activist civic, a încetat din viaţă. Nu
Share