home EVENIMENT IPOTEZĂ Regele Mihai I ar fi murit încă din anul 2015

IPOTEZĂ Regele Mihai I ar fi murit încă din anul 2015

Share

[vc_row][vc_column][vc_column_text]MS Regele Mihai I ar fi murit încă de la jumătatea anului 2015 şi este ţinut îmbălsămat pentru că nu există încă loc de veci conform uzanţelor, susţine jurnalistul Iulian Uţă de la Ziarul Profit.

Conform acestuia, care este ziarist argeşean, Necropola Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeş este prea mică şi nu ar oferi condiţiile pentru înmormântarea Sirului, conform uzanţelor Casei Regale.

• citeşte şi: Dilemele morţii neconfirmate a Regelui Mihai I

În acest moment, trupul îmbălsămat al Regelui Mihai I s-ar afla păstrat într-un laborator privat din Zurich, în aşteptarea terminării construcţiei unei noi cripte regale, la standardele necesare, care în prezent este realizată în proporţie de 65%.

Casa Regală, susţine sursa citată, ar fi “solicitat sprijinul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi s-a început degrabă construcţia unei noi necropole regale. În momentul de faţă, impunătorul edificiu, aflat chiar lângă Mănăstirea Curtea de Argeş, este realizat în proporţie de 65%, dar încă nu respectă rigorile înhumării unui rege“.

Dincolo de durerea pe care o provoacă oricui aflarea veştii posibilei morţi a Majestăţii Sale Regele Mihai I, situaţia actuală este astfel croită, că probabil că nu vom afla niciodată exact când a decedat monarhul.

Şi dacă peste un răstimp anume Casa Regală va anunţa oficial decesul MS Regele Mihai, aceasta nu va elucida lucrurile şi varianta morţii în anul 2015 şi îmbălsămării Sirului va continua să circule.

Singura soluţie este ca, prin intermediul Casei Regale, Mihai I să intre în direct pe o televiziune, oricât de slăbit este, şi să vorbească, demonstrându-se astfel fără putinţă de tăgadă că încă e în viaţă.

Citeşte şi
Majestatea Sa Regele Mihai, ultimul rege al României secolului XX, a murit la Aubonne, la
Mai ţine minte cititorul ştirea din iunie anul trecut, conform căreia Vladimir Vladimirovici Putin ar
Există mai multe dileme în comportamentul public sumar, cât există el, al membrilor Casei Regale,
Când vrei să distrugi o instituţie precum Casa Regală, o umpli de guzgani. Margareta şi
Am promis să nu mai scriu panegirice de la moartea tatălui meu. Acum fac o
Acesta este capitolul unde aflăm ce afaceri necurate ar fi făcut CT Popescu după dispariţia
"Nu vreau să-l lovesc pe Turcescu, pentru că nu există nici măcar 5% şanse să
Mircea Badea recunoaşte că e dezumanizat:"Eu îi urăsc pe aceşti oameni. Am ajuns, în România
~USL pierde Antenele lui Felix, ca sa-si spele imaginea de Securitatea comunista~Mircea Diaconu nu poate
Era un caine al textului. Cand nu ti-l inrosea la corectura ca pe o cocota
Share