Iohannistul. Iohannizarea României. România condusă de saşi. Nemţi conducând România. România, transformată peste noapte într-un mare burg ardelenesc, în care totul este organizat ca la carte. Disciplină teutonă. Exactitate. Lucru bine făcut. Seriozitate. Rigoare. Oare?
Atunci când Klaus Werner Iohannis a salutat mulţimea, adunată să se bucure de victorie la Piaţa Universităţii, pentru câteva momente, privindu-l pe acest sas cu dicţie ardelenească cântată, am fost şi eu iohannistul român. Ca mulţi alţii.
A durat cel mult câteva zile: până când am văzut Dan Mihalache în faţa ochilor. Apoi am reacţionat. Toţi cei ce încă suntem întregi la minte în ţara asta de intoxicaţi, care cred în tâmpenia cu Băsescu, preşedintele-scandal. În textul de doi lei cu “voi fi un alt fel de preşedinte”. Şi în cel cu “o Justiţie cu adevărat independentă”. Ş.a.m.d..
Acum vedem “un alt fel de preşedinte”, care spune prostii în plenul CSM, de se transformă membrii Consiliului în stalactite de uimire. Cu “o Justiţie cu adevărat independentă”, al cărei procuror-general ar trebui să fie membru CSAT.
Şi cu mai ce? Cu toţi papiţoii USL puşi în funcţii, în capul bucatelor, de te-apucă fandacsia, belalia şi cromachia.
Acum, Klaus Werner Iohannis se pregăteşte să-i vorbească hotărât lui Jean-Claude Juncker despre ridicarea MCV. Mâine-poimâine va sta de vorbă cu secretarul general NATO cine-mai-ştie despre ce băsnăie dimineaţa minţile luminate ale consilierilor săi competenţi.
Cu certitudine, omul este deja luat la ochi prin nişte cancelarii. Spune o prostie la fiecare două fraze. Sunt acolo nişte analişti care deja probabil că se întreabă: ce se petrece cu omul acesta? De ce spune astfel de lucruri? Care sunt motivele profunde ale atitudinii sale?
E cineva în ţara aceasta care îşi imaginează că anturajul său de la Cotroceni, ce se întâmplă în el, ce se discută, ce se pune la cale în aceste birouri, după uşile închise, nu este subiect de interes pentru prietenii şi aliaţii noştri?
Ideea este că iohannistul de la care am pornit această postare devine specie rară cu o viteză uimitoare. Deja pe Internet îl găseşti tot mai greu. Nemulţumirea de Klaus Iohannis se va difuza în continuare în toată societatea ronânească, pe măsură ce oamenii vor constata că trece timpul, şi nu se schimbă nimic, şi lucrurile rămân la fel ca acum. Şi ca pe vremea USL.
Iar atunci numai cunoscătorii ştiinţei entropiilor sociale vor putea determina ce se va întâmpla. Amintim că pe 16 noiembrie, în opinia noastră, România s-a aflat într-un moment pre-revoluţionar. Dacă, corect sau nu, Ponta ieşea din urne preşedinte, era groasă rău.
Nimeni nu pare a-şi dori, din casele de sondare a opiniei publice, să afle ce i-ar determina pe români să iasă iar în stradă, aşa cum nimeni nu a părut interesat, cel puţin pentru opinia publică, să detecteze surescitarea maximă din preajma momentului 16 noiembrie 2014.
Ne referim la acel moment de surescitare maximă, pentru că el corespunde unor scoruri de audienţă pe Internet ieşite din comun, de vigilenţă neobişnuit de mare a părţii active civic a românilor.
O bună parte a acelei stări de vigilenţă deosebită, combinată cu un soi de interes cronic şi cu o mocnire a nemulţumirii, toate aflate în creştere, se perpetuează acum. Românii nu mai înghit gogoşi cu aromă fesenist-pesedistă, chiar dacă vorbesc nemţeşte şi miros, pişcător-acrişor, a o anumită fostă capitală europeană.